Ministrul Justiţiei a transmis procurorului general cererile de urmărire penală formulate de preşedintele României

Sursa foto: Facebook

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a transmis, marţi, procurorului general cererile de urmărire penală formulate de preşedintele României în ceea ce îi priveşte pe Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, privind achiziţia de vaccinuri, din perioada pandemiei de COVID-19.

Potrivit Ministerului Justiţiei, Alina Ştefania Gorghiu i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cursul zilei de marţi, cererile de urmărire penală formulate de Preşedintele României privind pe: Vlad Vasile Voiculescu, în calitate de fost ministru al sănătăţii în perioada 23 decembrie 2020 – 14 aprilie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, Ioana Mihăilă, în calitate de fost ministru al sănătăţii în perioada 21 aprilie 2021 – 8 septembrie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei.

Cererile au fost transmise în temeiul art. 18 şi 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, ministrului justiţiei, Alina Gorghiu, cererea de urmărire penală a lui Vlad Vasile Voiculescu şi cererea de urmărire penală a Ioanei Mihăilă, foşti miniştri ai Sănătăţii, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, privind achiziţia de vaccinuri, din perioada pandemiei de COVID-19. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL