Skip to content
Politică

Ministrul Justiției, bilanț dezastruos la o lună de la preluarea mandatului. Bâlbele și gafele lui Stelian Ion

Inquam Photos / Octav Ganea

Am ajuns la o lună de zile de când cabinetul condus de Florin Cîțu a intrat în pâine. La 30 de zile de la preluarea mandatului putem spune că au rămas multe probleme nerezolvate, iar multe altele s-au adâncit. Merită detaliate și cazurile particulare. Ministrul Justiției, Stelian Ion, a încercat să arate că nu a preluat degeaba portofoliul de ministru al Justiției. Problema majoră e că, în încercarea sa de a se face remarcat, ministrul a ajuns să se contrazică singur de câteva ori, rezultatul fiind o lipsă aproape totală de coerență în cadrul ministerului.

Bâlbele lui Stelian Ion

Stelian Ion a început mandatul prin a genera un val de pensionări trezindu-se vorbind despre creșterea vârstei de pensionare. Secţia pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii avizase doar săptămâna trecută 45 de cereri de pensionare, iar de la începutul anului peste 70 de procurori și judecători au cerut să se pensioneze. Declarațiile lui Stelian Ion au stârnit acest val de pensionări, de vreme ce ministrul anunțase chiar în prima sa conferință de presă că vrea creșterea vârstei de pensionare a magistraților. Ulterior, el a renunțat la această idee, dându-și probabil seama că sistemul va rămâne în curând fără magistrați.

Dar Stelian Ion nu s-a oprit aici. Ministrul a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ultima zi a anului 2020, un proiect privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), proiect care era deja acolo de un an. “Noul” proiect propus de Stelian Ion nu aducea decât câteva modificări față de cele ale vechiului proiect, întărind de pildă controlul procurorilor asupra magistraților. Stelian Ion spera probabil ca noul proiect trimis la CSM să fie aprobat și astfel ministrul să culeagă laurii de pe urma unei mult trâmbițate probleme – cea a desființării SIIJ.

Mai departe, Stelian Ion a lansat pe 14 ianuarie în dezbatere publică un proiect, cel al legii grefierilor. Culmea e că acest proiect era deja lansat în dezbatere publică din noiembrie 2020 de către fostul ministru al Justiției și el trebuia doar promovat de către Guvern. Și în acest caz, ca și în cel precedent, ministrul Stelian Ion se preface că inovează și că se preocupă cu ceva ce exista deja, aducând doar mici modificări.

În privința modificării Legilor Justiției, Stelian Ion declarase inițial că vor exista consultări cu magistrații până în toamnă, iar până la finalul anului ar putea fi gata „niște noi legi ale justiției”. Acestea erau puse în dezbatere publică în septembrie 2020. Stelian Ion fost adus rapid însă cu picioarele pe pământ de Comisia Europeană, după o întâlnire cu vicepreședintele CE, Vera Jourova. După întâlnire Ion a spus că va “repara legile justiției”, urmând ca acestea să fie trimise Parlamentului în luna aprilie 2021.

În fine, tot în această lună Stelian Ion și-a delegat cele mai importante atribuții secretarului de stat Alexandru Dimitriu, fost partener de la casa de avocatură ”Piperea & Asociații”. Anterior, Stelian Ion și-a atras critici pentru că l-a lăsat pe avocatul Dumitriu să participe la ședințele cu funcționarii publici, deși încă nu fusese numit oficial secretar de stat, având practic în acel moment calitatea unui cetățean oricare de pe stradă în raport cu instituția, putând să aibă însă acces la documente clasificate. Stelian Ion a spus atunci că Dimitriu este “colaboratorul său, indiferent dacă îl numește secretar de stat”: “Supraveghez totul. Nu are acces la documente secrete. Totul e cu știința mea”, spunea Ion. O mostră de lipsă e profesionalism care, în alte state în care se respectă procedurile instituționale, ar crea stupoare și valuri de critici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *