Ministrul Justiţiei: Decizia CCR în cazul Georgescu este obligatorie. Trebuie respectată şi asumată ca atare

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marţi, după decizia CCR în cazul lui Călin Georgescu, că nu poate să o interpreteze decât ca pe o decizie obligatorie şi în consecinţă, ea trebuie să fie respectată şi asumată ca atare. Ministrul a mai spus că extremismul este inacceptabil într-o societate democratică, iar acţiunile violente sunt de asemenea de neprimit, organele judiciare având responsabilitatea de a aplica legea fără întârziere, dar în acelaşi timp cu respectarea drepturilor tuturor persoanelor care sunt investigate.

”Este o decizie a Curţii Constituţionale a României care nu ţine propriu-zis de activitatea justiţiei. Cu toate acestea, este o decizie care tranşează un aspect privitor la o candidatură la preşedinţia României, nu pot să o interpretez decât ca pe o decizie obligatorie. În consecinţă, ea trebuie să fie respectată şi asumată ca atare”, a spus ministrul Justiţiei, la Antena 3.

El a precizat că ”România este un stat de drept, este o democraţie funcţională, drepturile şi libertăţile politice sunt respectate, pot să fie valorificate, însă întotdeauna cu stricta respectare a legii şi a deciziilor pe care entităţile cu abilităţi în domeniul acestui examen electoral le au în arhitectura statului român”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: