Ministrul Justiției: MCV a avut un rol-cheie în reformarea justiției românești

Gorghiu
Sursa foto: facebook

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că, după 17 ani de cursă continuă, MCV este oficial de domeniul trecutului, menţionând că acest mecanism a avut un rol-cheie în reformarea justiţiei româneşti.

„După 17 ani de cursă continuă, avem un MCV de astăzi oficial de domeniul trecutului, prin decizia publicată acum jumătate de oră de Comisia Europeană. Mulţumesc onest, sincer, cu tot dragul sistemului judiciar în ansamblu pentru închiderea acestui mecanism, care a avut un rol-cheie în reformarea justiţiei româneşti. Mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care au contribuit în mod real pentru atingerea acestei borne şi mă uit la preşedintele României, la Guvern, la Parlament, la Ministerul Justiţiei, Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, diplomaţii, tuturor celorlalte instituţii, în mod special lui Cătălin Predoiu”, a afirmat Gorghiu, la evenimentul „Priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”.

Gorghiu a menţionat că închiderea MCV se adaugă în lista proiectelor strategice de ţară.

„E un moment important pentru statul român şi nu cred că exagerăm dacă adăugăm închiderea MCV în lista proiectelor strategice de ţară, alături de aderarea României la UE, de intrarea în NATO, iar lista sunt convinsă că împreună o vom putea continua cu aderarea la OCDE şi intrarea în spaţiul Schengen”, a adăugat ministrul.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL