Skip to content
Politică

Ministrul Lucian Georgescu, acuzat de Curtea de Conturi Galați că ar fi folosit un laborator universitar în scopuri personale

Wall-street.ro

Lucian Georgescu, noul ministru al Cercetării și Inovării în Guvernul Tudose, figurează într-o anchetă a inspectorilor Curții de Conturi, inițiată după un control la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați. Georgescu, profesor universitar și președinte al Senatului Universității din Galați, este acuzat că ar fi încasat sume consistente din analize de laborator efectuate cu echipamentele universității.

Inspectorii ANAF au acuzat conducerea Universității ”Dunărea de Jos” că nu a administat eficient Laboratorul Credențial înființat cu o finanțare de 709.400 lei, alocați de la bugetul Ministerului Educației. Unicul gestionar al Laboratorului ar fi devenit profesorul Georgescu.

Conform unei investigații a ziarului România Liberă, ministrul Georgescu și-ar fi folosit PFA-ul, din 2010 până în prezent, pentru a presta activități economice în Laboratorul Credențial al Universității pe care o conduce. El ar fi încheiat contracte și angajamente cu mai multe companii din Galați, printre care SC Apă Canal SA Galați, rețelele ”Kaufland”, ”Selgros” și alți beneficiari. Conform verificărilor încrucișate efectuate de Curtea de Conturi la Agenția pentru Protecția Mediului Galați, doar în anii 2014-2016 188 companii i-ar fi achitat lui Lucian Georgescu bani pentru serviciile acordate de laboratorul universitar. Suma pe Lucian Georgescu ar fi încasat-o de la SC Apă Canal SA Galați pentru analiza fizico-chimică a apelor uzate și a nămolului rezultat din epurarea acestora, precum și pentru emiterea rapoartelor de încercări aferente acestor analize, s-ar fi cifrat la 132.540,40 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *