Ministrul Luminița Odobescu, întâlnire cu noul ambasador al Republicii Polone la București

Luminița Odobescu
Sursa foto: Luminița Odobescu / X - Twitter

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a avut, marți, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Polone în România, Paweł Soloch. Acesta a fost, anterior, șeful Biroului Securității Naționale al președintelui polonez în perioada 2015-2022.

Scopul întâlnirii a fost prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare ale ambasadorului polonez, iar pe agenda discuțiilor s-au aflat teme precum Parteneriatul Strategic bilateral și colaborarea dintre cele două țări, care sunt parteneri și aliați, în cadrul unor inițiative precum București 9, Inițiativa celor Trei Mări și trilateralele România – Polonia – Turcia și România – Polonia – Spania.

Potrivit unui comunicat al MAE, întrevederea a prilejuit o evaluare a relațiilor bilaterale excelente, fundamentate pe Parteneriatul Strategic instituit în 2009 și caracterizate prin dinamism, amploare și complexitate. Oficialul român a subliniat importanța cooperării economice și sectoriale, precum și dialogul în domeniul securitar, care reprezintă un pilon esențial al relațiilor strategice româno-poloneze.

 

Cei doi interlocutori au subliniat interesul pentru consolidarea în continuare a dialogului politic, prin menținerea unui nivel ridicat al contactelor între România și Republica Polonă, în linie cu prioritățile de pe agenda comună de cooperare la nivel guvernamental și parlamentar.

A fost salutată și cooperarea foarte bună dintre cele două țări în cadrul formatelor regionale București 9 și Inițiativa celor Trei Mări și al trilateralelor România-Polonia-Turcia și România-Polonia-Spania. În context, partea română a transmis interesul unei participări polone substanțiale la Summitul și Forumul de afaceri ale Inițiativei celor Trei Mări, care vor fi găzduite de țara noastră în perioada 6-7 septembrie 2023.

În planul securității, a fost reiterat interesul comun al celor două țări pentru sprijinirea, în continuare, a Ucrainei în fața agresiunii ruse, precum și pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare a Flancului Estic. A fost reafirmat totodată angajamentul celor două țări pe linia susținerii procesului de aderare la Uniunea Europeană a Ucrainei și Republicii Moldova.

La finalul întrevederii, șefa diplomației române i-a urat succes ambasadorului polonez în îndeplinirea mandatului şi l-a asigurat de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe în desfăşurarea activităţii sale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL