Skip to content
Politică

Ministrul Marius Budăi: Liderul PNL şi cel al USR au aruncat ţara în haos

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, îi acuză pe preşedinţii Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, şi Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, că „au aruncat ţara în haos”.

El a declarat că unul dintre ei îşi doreşte să fie premier, iar celălalt vrea alegeri anticipate, fără a avea „nicio soluţie pentru români şi pentru România„, scrie agerpres.ro.

Liderul PNL anunţă că se vrea premier. Cel al USR că vrea alegeri anticipate. Aceştia sunt cei care au aruncat ţara în haos. Nu au nicio soluţie pentru români şi România. O ţară neguvernată va duce la explozia cursului de schimb leu-euro, la instabilitate economică, la creşterea preţurilor, va speria investitorii şi deopotrivă pensionarii şi salariaţii. Aceasta este opoziţia. Nu dă doi bani pe români şi România, ci vede doar propriile interese electorale„, a afirmat Budăi la scurt timp după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului din care face parte.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, de Parlament.

S-au înregistrat 238 de voturi „pentru”, a anunţat deputatul PRO România Cătălin Nechifor.

464 total, numărul total prezent – 399, voturi exprimate – 245, anulate – 3, numărul total de voturi valabil exprimate – 242, din care voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură – 238, contra – 4, abţineri, zero. Ca urmare a faptului că din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenţi 399, din care 238 au votat pentru, moţiunea de cenzură a întrunit majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru pentru adoptare”, a precizat secretarul Senatului, Marcel Vela, în plen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *