Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, joi seară, că nimic nu poate fi mai devastator pentru economie decât o problemă legată de concurenţă, iar Sistemul Garanţie – Returnare trebuie gestionat cu precauţie. Sistemul, având acces la informaţii sensibile, poate genera potenţiale probleme concurenţiale.
”Concurenţa şi economia circulară sunt două concepte cruciale pentru dezvoltarea durabilă şi m-am bucurat să discut despre acestea, astăzi, în cadrul conferinţei PRIA Competition and Circular Economy, primul eveniment de acest gen organizat în România. Nimic nu poate fi mai devastator pentru economie decât o problemă legată de concurenţă”, a scros, joi seară, pe Facebook, ministrul Mediului.
Acesta consideră că ”este esenţial să gestionăm cu precauţie Sistemul Garanţie – Returnare, care, având acces la informaţii sensibile, poate genera potenţiale probleme concurenţiale”.
”În această ecuaţie, niciun producător de băuturi sau oricare alt producător care introduce pe piaţă ambalaje nu ar trebui să fie afectat din acest punct de vedere, iar autorizaţia de mediu reprezintă un instrument esenţial pentru controlul practicilor neconforme”, a mai scris ministrul.
Acesta crede că este imperativ să avem claritate asupra terminologiilor şi practicilor din domeniul reciclării.
”Trebuie să ştim exact ce înseamnă reciclare şi tratare în România, cu ce echipamente se realizează şi care sunt procedurile corecte.
Riscul este ca, fără o reglementare strictă, să avem „reciclatori” ce folosesc metode neconforme – ca de exemplu cei care pretind a recicla echipamente electrice doar cu un angajat cu două şurubelniţe sau cei care se autointitulează reciclatori de hârtie şi, în realitate, produc compost”, a mai transmis Fechet.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News