Ministrul Muncii anunță controale fulger în două județe: Îmi exprim revolta!

Sursa foto: Captura Video/ Youtube - Partidul Social Democrat

Ministrul Muncii, Florin Manole, a dispus ca AJPIS Mehedinți și Bihor să efectueze controale la Spitalul Drobeta Turnu Severin și la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Șimian pentru a fi clarificat modul în care a avut loc transferul unor pacienți între cele două unități.

„În calitate de ministru al Muncii îmi exprim revolta față de situația persoanelor cu dizabilități care au fost tratate inuman, în urma intrării în renovare a secției de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, a transmis ministrul Florin Manole.

Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială din Mehedinți și Bihor vor face controale în regim de urgență

„Am creat o celulă de criză la nivelul Ministerului Muncii care monitorizează situatia și este în contact permanent cu autoritățile naționale și județene. Am dispus ca AJPIS Mehedinți și AJPIS Bihor să efectueze controale în regim de urgență. Am cerut să se verifice dacă a existat consimțământul celor care dețin tutela persoanelor respective, ca acestea să fie transferate”, spune Florin Manole.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: