În ultimele două săptămâni, Inspecția Muncii a identificat peste 1.200 de persoane care prestau muncă nedeclarată în domeniul ride-sharing în județul Constanța, a anunțat joi ministrul Muncii, Florin Manole.
În cadrul unei campanii naționale desfășurate între 2 și 6 februarie 2026, inspectorii au efectuat 1.834 de controale, aplicând 1.122 de sancțiuni și amenzi în valoare totală de peste 3,4 milioane de lei. Totodată, au fost dispuse 2.361 de măsuri cu termene clare pentru remedierea deficiențelor.
Ministrul Muncii a subliniat amploarea fenomenului muncii la negru în ride-sharing și a promis că verificările vor continua.
„716 persoane au fost depistate săptămâna trecută și alte 505 săptămâna aceasta, toate în domeniul ride-sharing. Este o luptă continuă împotriva celor care fac bani de pe urma unor oameni fără protecție”, a scris Florin Manole pe Facebook.
Acesta a transmis că mesajul autorităților este „simplu, clar și ferm”, subliniind că verificările nu se vor opri până când domeniul nu va fi reglementat și fenomenul muncii la negru nu va fi redus semnificativ.
Rezultatele controalelor
- Domeniul relațiilor de muncă: 198 de amenzi și 253 de avertismente, în valoare totală de 2.866.000 de lei. Cele mai frecvente nereguli au fost munca nedeclarată, nerespectarea timpului de muncă și de odihnă și neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior.
- Securitate și sănătate în muncă: 680 de controale, 671 sancțiuni aplicate (91 amenzi și 580 avertismente), în valoare totală de 556.500 de lei. Inspectorii au dispus oprirea din funcțiune a 15 echipamente de muncă și sistarea activității în două locuri de muncă, din cauza riscului ridicat de accidentare.
„Siguranța angajaților și respectarea drepturilor contractuale nu sunt opționale. Numărul ridicat de sancțiuni și amenzile de peste 3,4 milioane de lei arată determinarea noastră de a elimina practicile ilegale și de a preveni accidentele prin măsuri drastice, inclusiv oprirea utilajelor neautorizate”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct.
Prioritate națională
Autoritățile au transmis un mesaj ferm: verificările vor continua până la reducerea semnificativă a muncii nedeclarate, iar reglementarea domeniului ride-sharing rămâne o prioritate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












