Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi că discuţiile pe legea salarizării unice sunt nu doar începute, ci şi avansate, într-un grup de lucru, Banca Mondială fiind consultant. El a precizat că îşi doresc o formulă comparabilă cu legea salarizării acum în vigoare, în care preşedintele să aibă cel mai mare salariu iar salariul minim nu va fi indice de referinţă.
”Da, ne dorim o formulă comparabilă cu legea salarizării acum în vigoare, în care preşedintele să aibă cel mai mare salariu, dar nu am încă detalii să vă pot prezenta. O să o facem pe măsură ce proiectul va avansa”, a arătat Florin Manole.
”Chiar dacă referenţialul va fi comparabil cu salariul minim, din punct de vedere al cuantumului, în următoarea lege a salarizării nu va exista o corelare, sau va fi un indice de referinţă, nu salariul minim. Asta este un mod de a decupla legea salarizării de eventualele, legalele, anticipabilele creşteri ale salariului minim. Sigur că asta, fără ca în administraţie să existe cineva care să câştige sub salariul minim, pentru că nimeni din România nu trebuie să câştige sub salariul minim şi nu câştigă sub salariul minim, doar că, încă o dată, referenţialul nu va fi salariul minim, ci un indice comparabil cu salariul minim, din punct de vedere al cuantumului”, a menţionat Manole.
Despre media creşterii salariale, ministrul a subliniat că nu există în acest moment analiza de la Finanţe despre acest lucru.
”Interesul prioritar a fost să refacem ierarhia anexelor, pentru că avem în acest moment, în practică, din cauza a sute de modificări la legea salarizării, o dezordonare a grilelor şi interesul este să reordonăm aceste grille”, a spus Florin Manole.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










