Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, afirmă, marţi seară, că în România se vorbeşte prea puţin despre violenţa şi hărţuirea la locul de muncă, deşi, ”din păcate, femeile se confruntă cel mai des cu aceste comportamente”. Şi ministrul Muncii vorbeşte despre ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) nr. 190 până la finalul anului şi enumeră domeniile care trebuie să conlucreze.
”Am participat astăzi la Palatul Victoria la o întâlnire de lucru cu partenerii sociali pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) nr. 190 privind eliminarea violenţei şi hărţuirii în lumea muncii. În România se vorbeşte prea puţin despre violenţa şi hărţuirea la locul de muncă, fenomene care nu ar trebui să-şi găsească locul într-o societate în care ne dorim să trăim, să muncim şi să ne creştem copiii. Mai grav este faptul că, din păcate, femeile se confruntă cel mai des cu aceste comportamente”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Muncii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News