Ministrul Muncii, întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale pe tema pensiilor şi a salarizării în sistemul bugetar

Sursă foto: Simona Bucura Oprescu
Sursă foto: Simona Bucura Oprescu

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit marți cu reprezentanții Băncii Mondiale și a apreciat că a avut cu aceștia o discuție „constructivă” pe tema pensiilor și a salarizării în sistemul bugetar. Ministrul a reiterat ideea că pachetul de legi care vizează pensiile va fi gata în timp util pentru ca România să transmită cererea de plată 3 din PNRR.

„Am avut astăzi o întâlnire constructivă cu o delegație a Băncii Mondiale, condusă de Anna Akhalkatsi – Country Manager România. Temele de discuție au fost pensiile, salarizarea în sistemul bugetar și protecția socială. Am făcut o radiografie a momentului și am discutat aplicat despre ce avem de făcut pentru a ne atinge obiectivele care, în principal, vizează reformele în cele trei domenii amintite mai sus”, a scris marți pe Facebook ministrul Muncii.

Simona Bucura Oprescu apreciază că Legea pensiilor reprezintă o prioritate.

„Reafirm că pachetul de pensii de serviciu/pensii din sistemul public va fi gata în timp util pentru ca România să transmită cererea de plată 3 din PNRR. Salarizarea în domeniul public este un alt subiect important, preocuparea mea principală fiind aceea de a asigura în primul rând echitate”, a mai transmis ministrul Muncii.

Bucura Oprescu a reiterat ideea că există deja trei variante de lucru în ceea ce privește salarizarea bugetarilor.

„Banca Mondială face estimări de impact bugetar. La final, toate cele trei variante vor fi prezentate Coaliției și Comisiei Europene pentru o decizie în consecință”, a mai transmis ministrul Muncii.

Simona Bucura Oprescu a mai anunțat că s-a discutat și despre protecția socială.

„Am subliniat o dată în plus că lucrăm la o reformă a sistemului pentru a oferi o protecție reală și eficientă persoanelor vulnerabile. O urgență a momentului o reprezintă un nou sistem de avizare-verificare în teren a centrelor sociale”, a mai transmis ministrul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: