Ministrul Muncii participă la Reuniunea Consiliului Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori

Simona Bucura-Oprescu
Sursa foto: Facebook / Simona Bucura-Oprescu

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, participă luni şi marţi la Reuniunea Consiliului Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori al UE, ce va avea loc la Bruxelles.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Consiliului European, luni, miniştrii vor discuta despre cardul european pentru dizabilitate şi cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.

Preşedinţia urmăreşte să ajungă la o abordare generală (o poziţie comună a statelor membre) cu privire la propunerea de directivă privind cardul european pentru dizabilitate şi cardul european de parcare, pentru a facilita deplasările în UE.

Pe lângă aceasta, mai târziu în aceeaşi zi, miniştrii vor aproba concluzii privind sprijinul acordat persoanelor cu dizabilităţi.

Un alt punct de pe agendă vizează semestrul european 2024, iar miniştrii se vor concentra pe tema negocierii colective verzi. Consiliul intenţionează, de asemenea, să aprobe mesajele-cheie ale Comitetului pentru ocuparea forţei de muncă şi ale Comitetului pentru protecţie socială cu privire la punerea în aplicare a Recomandării privind asigurarea unei tranziţii echitabile către neutralitatea climatică.

Comisia va prezenta, de asemenea, „pachetul de toamnă” al semestrului european 2024, care cuprinde analiza anuală a creşterii durabile, Raportul privind mecanismul de alertă, proiectul de raport comun privind ocuparea forţei de muncă şi proiectul de recomandare privind politica economică a zonei euro.

Semestrul european este un instrument de coordonare a politicilor economice, bugetare, în domeniul muncii şi în domeniul social din UE.

Miniştrii vor mai aborda teme precum democraţia la locul de muncă şi transformarea serviciilor de îngrijire şi despre combaterea rasismului, urmând să desfăşoare un schimb de opinii cu privire la Planul de acţiune al UE de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025.

În plus, Preşedinţia îi va informa pe miniştri în legătură cu stadiul lucrărilor cu privire la propunerile legislative în curs: directivele privind standardele aplicabile organismelor de promovare a egalităţii; directiva privind lucrul pe platforme; regulamentul privind statisticile europene privind populaţia; directiva privind protecţia lucrătorilor împotriva plumbului şi a compuşilor anorganici ai acestuia; Drepturile sociale în UE (informaţii generale).

A doua zi a reuniunii Consiliului va începe cu o dezbatere de orientare privind investiţiile sociale, pe baza unei note de orientare pregătite de preşedinţia spaniolă, bazându-se, printre altele, pe avizul Comitetului pentru ocuparea forţei de muncă şi al Comitetului pentru protecţie socială privind valoarea adăugată a investiţiilor sociale şi rolul Consiliului EPSCO în guvernanţa semestrului european.

Marţi, se va discuta şi despre coordonarea sistemelor de securitate socială, iar în urma dezbaterii, se preconizează aprobarea de către Consiliu a concluziilor privind digitalizarea coordonării sistemelor de securitate socială. Preşedinţia va informa, de asemenea, miniştrii cu privire la situaţia actuală a revizuirii regulamentelor privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL