Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: Am întâlnit în Spania doi antreprenori români de succes

Sursă foto: Facebook/ Simona Bucura Oprescu

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a efectuat o vizită în Spania, ea afirmând că a întâlnit doi antreprenori români de succes. ”Mă bucur că nu şi-au uitat rădăcinile şi că se bazează pe hărnicia şi priceperea românilor care au venit pe aceste meleaguri”, a precizat ministrul.

Ministerul Muncii arată că vizita de lucru la Madrid a ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a inclus şi cunoaşterea unor antreprenori români care au dezvoltat afaceri importante în Spania, precum şi a mediului neguvernamental românesc care asigură suport social pentru românii care sunt într-o situaţie de vulnerabilitate, dar care, în paralel, promovează limba şi tradiţiile româneşti.
Astfel, demnitarul român a răspuns invitaţiei de a vedea sediul asociaţiei Salva, una dintre cele mai active organizaţii neguvernamentale româneşti din Spania în domeniul protecţiei sociale, care asigură atât alimente membrilor comunităţii de români care sunt în situaţii dificile, dar şi formare profesională şi sprijin în accesarea unui loc de muncă. Totodată, prin dăruirea preşedintei, Ica Tomi, copiii români găsesc la sediul asociaţiei un mediu românesc autentic, în care ei învaţă limba, dansurile şi tradiţiile de acasă”, anunţă ministerul.
Potrivit Mnisterului Muncii, programul ministrului Simona Bucura-Oprescu a inclus şi vizitarea unor firme româneşti de succes din Comunitatea Madrid, înfiinţate de Adrian Ţudic şi Gicu Micu, conaţionali care, cu profesionalism, multă muncă şi consecvenţă au reuşit să se impună în Spania ca antreprenori de succes, devenind exemple de bună practică.
”Compania de construcţii Grupo Tudic, condusă de Adrian Ţudic, are în prezent un portofoliu de peste 800.000 metri pătraţi construiţi în centre rezidenţiale, centre comerciale, logistică, birouri din Spania şi deţine unul dintre cele mai importante parcuri de maşini din Madrid, cu peste 40 de echipamente grele de terasament, zeci de camioane, macarale, gondole”, subliniază sursa citată.
Ministrul a vizitat şi compania ALUMINIO GM, condusă de omul de afaceri Gicu Micu, care produce tâmplărie de aluminiu şi PVC în două fabrici din Spania, iar produsele realizate sunt distribuite şi în Germania şi Franţa. Datorită succesului său, Comunitatea românească din Madrid a primit pe 2 mai cea mai înaltă distincţie din partea Guvernului Regional Madrid, ca o recunoaştere pentru felul în care s-au integrat şi pentru contribuţia sa la dezvoltarea regiunii.
În cadrul vizitelor la cele două companii conduse de antreprenori români, ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajaţii, a văzut condiţiile de lucru şi a răspuns întrebărilor pe care oamenii le-au avut cu privire la drepturile şi obligaţiile lor în raport cu statul spaniol şi cu cel român.
Aproximativ jumătate dintre angajaţii celor doi antreprenori sunt cetăţeni români.
”Am întâlnit în Spania doi antreprenori români de succes pe care îi felicit pentru ceea ce au realizat! Mă bucur că nu şi-au uitat rădăcinile şi că se bazează pe hărnicia şi priceperea românilor care au venit pe aceste meleaguri. Avem şi un exemplu despre ceea ce înseamnă formarea profesională şi adaptarea la nevoile pieţei muncii, despre cum se poate parcurge drumul de la lucrător la antreprenor de succes, cum este cazul domnului Micu. Şi mă bucur să văd cum un român provenit din Maramureşul istoric, aşa cum este domnul Ţudic, s-a impus ca unul dintre cei mai mari antreprenori din zona Madrid, generând sute de locuri de muncă. Sunt exemplele cele mai grăitoare ale faptului că prin muncă, ambiţie şi pregătire continua visurile pot devein realitate, indiferent de obstacolele întâmpinate pe parcurs!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Vizita delegaţiei ministeriale a inclus şi Episcopia Ortodoxă a Spaniei şi Portugaliei, având în vedere rolul extrem de important pe care biserica românească îl are în viaţa românilor care trăiesc acolo.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: