Skip to content
Politică

Ministrul Negrescu, veste îmbucurătoare privind aderarea la Schengen

hotnews.ro

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a dat luni o veste îmbucurătoare în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen.

România se află „în contextul potrivit pentru a adera la Spaţiul Schengen”, în perspectiva viitoarei preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene de anul viitor, ţara noastră fiind, de altfel, „un stat pregătit pentru acest demers”, a declarat Negrescu luni, citat de Agerpres.

Negrescu a vorbit cu participanţii la Transylvanian School of Politics şi a detaliat stadiul pregătirii preşedinţiei române a Consiliului UE în 2019 şi provocările, în acest cadru. În același context, ministrul delegat a amintit despre eforturile privind aderarea României la Schengen.

„Când vorbim de Schengen, este clar o prioritate. Aici, trebuie să spun uneori, eu sunt foarte activ promovând acest demers al aderării României la Spaţiul Schengen. Chiar când eram în Parlamentul European am adunat aproximativ 43.000 de semnături care au fost depuse la Parlamentul European şi ca urmare a acelui demers Comisia (Europeană – n.r.) a răspuns că sprijină în integralitate şi peste jumătate din statele membre mi-au scris, la nivel de miniştri de interne sau de justiţie, că susţin demersul acesta”, a punctat Victor Negrescu.

El a subliniat că, în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, „România respectă toate criteriile”.

„Este foarte clar acest lucru şi eu o spun, fără să am temeri în acest sens, că este un drept pentru România de a intra în Spaţiul Schengen. Motivul pentru care nu intrăm în Spaţiul Schengen este clar un motiv politic. De foarte multe ori mi s-a spus că trebuie să aşteptăm (…) contextul potrivit”, a afirmat Negrescu.

Viitoarea preşedinţie a Consiliului UE ce va fi deţinută de ţara noastră este un atu în acest sens, a evidenţiat guvernantul.

„Noi credem că în perspectiva viitoarei preşedinţii ne aflăm în contextul potrivit pentru a adera la Spaţiul Schengen, mai ales că România este un stat care este pregătit pentru acest demers, care a depus eforturi, care face parte din toate mecanismele tehnice de lucru din Spaţiul Schengen, doar că nu suntem în Spaţiul Schengen”, a opinat demnitarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *