Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, va participa, de vineri până duminică, la Conferinţa internaţională de securitate de la Munchen, una dintre temele pe care o va aborda fiind ameninţările din vecinătatea României, informează un comunicat MAE transmis AGERPRES.
În sesiunile tematice ale reuniunii, ministrul va prezenta evaluările României privind ameninţările de securitate actuale, în special pe cele din vecinătate. Odobescu va evidenţia deteriorarea situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre cauzată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi va încuraja demersurile aliaţilor din cadrul NATO pentru creşterea prezenţei în România, ca parte a răspunsului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord la ameninţările la adresa securităţii euro-atlantice.
Totodată, ea se va referi la importanţa Summitului NATO din 2024 pentru adaptarea Alianţei la ameninţările multiple aflate în creştere din mediul de securitate. Ministrul va prezenta, în context, contribuţiile României la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale, la 20 de ani de la aderarea la NATO.
Luminiţa Odobescu va reconfirma susţinerea României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi va evidenţia sprijinul multidimensional acordat acestei ţări. De asemenea, va sublinia necesitatea continuării furnizării unui sprijin solid pentru Republica Moldova în vederea contracarării presiunilor la adresa stabilităţii sale.
Ministrul român va evidenţia importanţa strategică a regiunii Balcanilor de Vest pentru securitatea şi stabilitatea întregii Europe. Odobescu va reafirma şi importanţa coordonării între NATO şi UE pentru susţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli, unitatea transatlantică fiind în beneficiul reciproc al Europei şi al SUA, ca garanţie a libertăţii, ordinii liberale, prosperităţii, în contextul ameninţărilor în creştere lansate de către centre de putere autoritară.
În ceea ce priveşte dinamica din Orientul Mijlociu, ea va insista pe coordonarea eforturilor internaţionale pentru o pace durabilă, când condiţiile o vor permite.
În marja conferinţei, ministrul de Externe va avea întrevederi bilaterale cu omologi şi personalităţi politice. Cu acest prilej, pe lângă schimburile de opinii pe problematica securitară, regională şi internaţională, Luminiţa Odobescu va trece în revistă oportunităţile pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale.
Conferinţa internaţională de la Munchen reprezintă unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, care reuneşte lideri şi factori de decizie importanţi în materie de securitate şi apărare. De la prima sa ediţie din 1963, ca „Internationale Wehrkunde-Begegnung”, reuniunea constituie un reper important al dezbaterilor din domeniul securităţii la nivel european şi euro-atlantic. Evenimentul se remarcă şi prin dezbateri şi schimburi informale pe teme de actualitate şi de perspectivă.
Agenda ediţiei 2024 cuprinde teme relevante pentru evoluţiile de securitate actuale, cu accent pe ameninţările la adresa securităţii internaţionale generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cooperarea transatlantică, apărarea europeană, provocări la adresa securităţii în alte zone, evoluţiile raporturilor multilaterale, crize şi conflicte în derulare, noile provocări de securitate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News