Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că speră ca protestele magistraților să se încheie și că manifestarea nemulțumirilor trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de lege.
‘Protestul în sine nu a fost unul uniformizat la nivel de țară. Adunările generale la fiecare instanță sau parchet decid anumite forme de manifestare a nemulțumirii, decid ce cauze se analizează sau nu se analizează în această perioadă. Nu aș putea să fac o apreciere generală cu privire la un fenomen diferit de la instanță la instanță sau de la curte de apel la curte de apel. Dar ce pot să vă spun e că, principial, greva nu este permisă în această activitate. Forme de manifestare a nemulțumirilor pot să existe pentru orice categorie profesională. Dar, repet, trebuie să fie făcute în limitele legii. Cu alte cuvinte, nu pot să fac grevă; protestul meu trebuie calibrat pe ceea ce legea permite’, a afirmat ministrul Radu Marinescu.
În cursul zilei de miercuri, el a avut și o întâlnire cu magistrații de pe raza Curții de Apel Cluj.
‘În discuțiile purtate referitor la acest protest, am transmis un mesaj care vine din așteptările justițiabilului, ca activitatea judiciară să se desfășoare, să continue. Din partea reprezentanților magistraților am primit mesajul că la nivelul instanțelor din raza Curții de Apel Cluj s-a stabilit că există mai multe cauze care se vor desfășura în continuare, că s-a luat în considerare urgența, necesitatea soluționării acelor cauze care reclamă o soluționare mai rapidă și că aceste aspecte de continuare, totuși, a activității, au fost avute în vedere’, a evidențiat ministrul Justiției.
El a subliniat faptul că ‘nu există în momentul de față un instrument legal care să permită Ministerului Justiției să intervină în privința unor astfel de forme de protest’.
‘După cum știți, aprecierile asupra grevelor sau a altor manifestări de protest, în ultimă instanță se fac tot de către autoritatea judiciară. Concepția noastră în acest stat este ca puterile – judecătorească, legislativă și executivă – să funcționeze în mod loial, prin dialog și prin respectarea responsabilă a atribuțiilor care le revin. Așa încât, responsabilitatea pentru a respecta drepturile și libertățile cetățeanului și de a-și desfășura activitățile fără să aducă perturbare serviciului public al justiției revine puterii judecătorești’, a mai spus ministrul Radu Marinescu.
Judecătorii instanțelor din țară au decis să suspende, începând din urmă cu două săptămâni, soluționarea cauzelor, cu unele excepții, cerând retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților. În acest demers li s-au alăturat și procurorii, care au anunțat că își suspendă activitatea, cu unele excepții care vizează măsuri preventive privative de libertate sau emiterea de ordine de protecție.
Toate cele 16 curți de apel din țară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor organizate marți, retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților, a anunțat Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit CSM, adunările judecătorilor ‘au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților și încetarea campaniei agresive împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă’.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News