Skip to content
Sănătate Știri

Ministrul Sănătăţii, despre aşa-numitul pacient sub acoperire: Nu este o vânătoare de vrăjitoare, nu terorizăm pe nimeni, pur şi simplu vrem să se respecte legea

Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că a discutat cu medicii strategia privind aşa-numitul ”pacient misterios” care va merge în spital să constate neregulile din sistemul sanitar, iar aceştia nu au arătat ostilitate. ”Nu este o vânătoare de vrăjitoare, nu terorizăm pe nimeni, pur şi simplu vrem să se respecte legea”, a spus Pintea.

Întrebată, joi, la Bistriţa, ce părere au medicii despre ideea ca activitatea din spitale să fie verificată de pacienţi „sub acoperire”, Sorina Pintea a spus că a discutat cu aceştia despre acest proiect şi că nu a simţit ostilitate, scrie news.ro.

Nu am simţit ostilitate, cum, de altfel, nu am simţit ostilitate la 90 la sută din medicii cu care am povestit şi cu care am discutat acest lucru. Vă imaginaţi că în momentul în care ministrul Sănătăţii ia o decizie adaptată strategiei anticorupţie nu o face nediscutând cu corpul medical înainte. Deci am avut aceste discuţii şi am spus-o foarte clar: nu este o vânătoare de vrăjitoare, nu terorizăm pe nimeni, pur şi simplu vrem să se respecte legea. Suntem sistemul public de sănătate în care statul român investeşte, anul trecut majorarea salarială, anul acesta dotarea cu echipamente medicale nu cred că mai putem vorbi despre condiţionarea directă sau indirectă a actului medical”, a afirmat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a precizat, răspunzând unei întrebări, că cei care vor să dea bani medicilor pot să-şi arate recunoştinţa după efectuarea actului medical, iar salariile cadrelor sanitare au ajuns la un nivel la care ”nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *