Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat, vineri, la Găești, că monitorizarea Ebola continuă, dar că nu trebuie confundați cei monitorizați cu suspecții, în cazul maladiei. Totodată, Bănicioiu a subliniat că, în cazul apariției oricărei suspiciuni a acestei boli, în România, ministerul va informa, în cel mai scurt timp posibil, cetățenii, Agerpres.
„Monitorizarea Ebola merge în continuare înainte, respectăm toate procedurile. Sunt toți cei care vin din zona de focar, intră sub monitorizare. Am văzut tot felul de știri de genul acesta, nu confundați suspecții cu cei monitorizați. E o diferență foarte mare și atunci când dați informația către public să dați informația corectă”, a declarat ministrul Sănătății.
Întrebat, însă, despre numărul celor monitorizați, ministrul Sănătății a afirmat că este apropiat de cel relatat în presă.
DOCUMENT „Caracatița” corupției din Ministerul Transporturilor. Un secretar de stat, acuzat că ar fi protejat de controale două companii private
Ce a discutat Robert Negoiță la întâlnirea cu Ciolacu. Primarul anunță o posibilă fuziune cu PSD: Nu văd ce ar putea avea Firea împotriva mea
FOTO Vaccinarea lui Iohannis, virală pe internet. Festival de glume pe pagina de Facebook a președintelui
Guvernul începe să strângă cureaua bugetarilor. Adevăratul motiv din spatele discuției privind sporurile din sectorul public
De ce îi va fi greu lui Florin Cîțu să preia conducerea PNL în 2021. Ludovic Orban are alți inamici
„Avem o cifră exactă a celor monitorizați. Nu am vrut să o comunicăm, deși ați aflat-o și deși i-ați tot întrebat pe medici, ceea ce spuneți dumneavoastră este aproape de realitate, dar nu vrem să se creeze, nu știu, o anumită isterie în a-i monitoriza și dumneavoastră. Lăsați să îi monitorizeze doar Direcțiile de Sănătate Publică. Noi vă vom informa imediat, dacă situația se schimbă. În momentul de față nu avem astfel de informații’‘, a explicat Nicolae Bănicioiu.
Ministrul Sănătății a efectuat, vineri, o vizită în Dâmbovița, unde a mers la Sanatoriul Moroieni, iar apoi a inaugurat clădirea ambulatoriului Spitalului Găești.