Skip to content
Politică

Ministrul Sănătății dezvăluie cum se va schimba prețul medicamentelor

stirileprotv.ro

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a comentat în cursul zilei de luni, la postul de televiziune Realitatea TV, în cadrul emisiunii „Deschide lumea”, pe marginea recalculării preţurilor medicamentelor, subliniind că acestea nu vor creşte în perioada următoare.

„Ordinul 75, despre el este vorba, e din 2009, se aplică, e în vigoare. Recalcularea preţurile ar trebui să se întâmple anual; într-adevăr, a fost o perioadă – între 2009 şi 2015 – când recalcularea preţurilor medicamentelor nu s-a întâmplat anual. În 2015, ministrul Bănicioiu a făcut această recalculare. Ea trebuie să se întâmple şi anul acesta. Termenul a fost prorogat de mine – termenul iniţial era 1 iulie 2016 – pâna la 1 noiembrie 2016, din motive purtehnice. Recalcularea preţurilor în perioada respectivă de când am preluat mandatul eu mandatul, de la 20 mai, până la 1 iulie, e imposibil. Mecanismul e foarte laborios, data trecută a durat trei luni, cu o echipă de câţiva oameni. Anul acesta, chiar dacă aş fi venit cu preţurile de acasă pe 20 mai, tot ar fi fost imposibil, pentru că trebuie să stea 30 de zile în transparenţă, aşa încât oricine să poată să conteste, după care trebuie alte 15 zile încât Casa de Asigurări să le introducă în sistem. Deci de la 20 mai până la 1 iulie acest lucru ar fi fost imposibil. Ce am făcut este să prorog aplicarea acestui ordin până la 1 noiembrie, lucru care nu a fost deloc secret. Este un document public, este un ordin de ministru care nici nu are cum să fie secret”, a explicat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, potrivit Realitatea.net

„Niciun preţ nu va creşte. De asemenea, orice politică a medicamentelor trebuie să aibă în vedere două aspecte: accesul la medicament – să fie disponibil în spitale şi farmacii -, şi apoi sustenabilitatea – să ni-l putem permite pe term scurt, mediu şi lung. Aceste două aspecte trebuie luate în calcul atunci când ne gândim la orice fel de politică a preţurilor medicamentului. Noi asta facem acum, lucrăm alături de experţi independenţi şi curând vom avea un nou ordin 75, care va fi pus în transparenţă, fa pi dezbătut public. Dar cu siguranţă, asta vă pot spune, nu vor exista creşteri de preţuri” Ce facem noi, e să fixăm preţuri maximale„, a completat el.

Mai mult, ministrul a precizat şi care este mecanismul după care se stabilesc aceste preţuri maximale.

„Se ia un coş de 12 ţări, definit încă din 2009, care e verificat de oameni din Minister. Sunt verificate preţurile pentru acelaşi medicament în fiecare dintre cele 12 ţări. Preţul din România nu are voie să depăşească preţ minimul din cele 12”, a arătat el.

Totodată, referitor la o eventuală legătură a sa cu Nicolae Voiculescu, ministrul Sănătăţii a făcut următoarele precizări:

„E ok să fim suspicioşi, nu sunt ok calomniile. Aceasta este o calomnie… Despre lobbyşti, despre oculta mondială. Este o rudă îndepărtată, de gradul 5 – după cum am verificat -, dar lucrurile sunt foarte clare. Am răspuns la aceste calomnnii de când au apărut prima dată şi o răspund de atâtea ori cât va fi nevoie. Îl cunosc pe Nicolae Voiculescu, nu ştiu să poarte vreo vină, nu ştiu să fi fost acuzat de ceva, nu ştiu să fi fost condamnat de ceva, este un om care a avut şi are o carieră în industria farmaceutică. Ce ar mai fi de precizat este că nu suntem în contact. Ultima dată am vorbit în octombrie, cu o singură excepţie, un schimb de SMS-uri, pe tema calomniilor aduse în presă pe 23 iulie”, a declarat Vlad Voiculescu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *