Skip to content
Sport

Ministrul Sportului: Lucrăm la un scenariu cu un loc ocupat la trei libere pentru spectatorii la meciurile de fotbal

news.ro

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, joi, că deocamdată nu se permite accesul spectatorilor la meciurile de fotbal, dar a precizat că se lucrează la un scenariu conform căruia la un loc ocupat trei vor fi libere.

Încă nu se permite accesul. Acţionăm cu precauţie. Lucrăm la scenariile care vor asigura în viitor cadrul legal prin care se va permite accesul spectatorilor la competiţii. Dar deocamdată nu. Există posibilitatea să se înceapă cu o distanţare care va da numărul sau procentul de ocupare a stadionului. Scenariul la care lucrăm este cel de distanţare a spectatorilor. Cifra sau procentul care va rezulta s-ar putea să ajungă la 10% din capacitate. La un loc ocupat, vor fi trei libere. Nu suporterii sunt periculoşi, ci acel virus care se poate răspândi în cazul unor aglomerări mari”, a afirmat el.

În viitoarele etape există posibilitatea să facem şi acest lucru, pentru că toţi ne dorim să revenim pe stadioane. La fel ca şi cluburile, şi spectatorii, şi eu, ca ministru, toţi ne dorim acest lucru. Pentru că sportul fără spectatori e un spectacol incomplet. Există o masivă aşteptare publică, nu doar cluburile vor spectatori ca să vândă bilete. Momentul va fi în directă relaţie cu evoluţia pandemiei. Şi în Uniunea Europeană toate competiţiile se desfăşoară în prezent fără spectatori. Este o perioadă tranzitorie”, a adăugat Stroe.

Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, a fost reluată în 13 iunie, fără spectatori, dar mai multe meciuri au fost suspendate din cauza apariţiei unor cazuri de infectare cu COVID-19 la cluburile Dinamo şi FC Botoşani.

Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a efectuat, joi, o vizită la Complexul Sportiv Naţional Snagov Baza Nouă, acolo unde se pregătesc loturile naţionale de canotaj ale României. Alături de Ionuţ Stroe, la întâlnirea cu sportivii din loturile naţionale de canotaj au mai participat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, scrie G4media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *