Skip to content
Politică

Ministrul Sportului şi scandalul imnului naţional. Deputat PNL: Bâlbele Doamnei General…

Continuă scandalul imnului naţional, în care a fost implicat ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă. Un deputat PNL acuză “bâlbele Doamnei General”.

Într-un comunicat trimis, marţi, PSnews.ro, deputatul PNL Radu Zlati (membru al Comisiei pentru Învățământ, Cercetare, Tineret și Sport din Camera Deputaților) o acuză pe Elisabeta Lipă că “ține să confirme opiniei publice românești că nu este suficient să fi fost un sportiv care a adus glorie României, pentru a fi și un bun manager al sportului românesc”.

“Că este mai ușor în arena sportivă, având drept principal adversar propriile limite, decât să conduci un minister și să faci față în mod onorabil diferitelor presiuni care se exercită atât asupra instituției, cât și asupra conducerii acesteia”, punctează Zlati.

El aminteşte cum Elisabeta Lipă a emis o circulară “care, în loc să rezolve niște probleme existente (excesul de naționalism al unor autorități locale, dar și al unor suporteri) a creat altele, prin voluntarismul care exceda legea actul emanat de MTS și semnat de către domnia sa”.

“Mai precis, prin Circulara 377/2016, MTS interzicea intonarea Imnului Național la începutul manifestărilor sportive interne – fiind invocată, ca suport legislativ, HG 1157/2001. Numai că, așa cum am arătat în interpelarea făcută la adresa MTS, HG 1157/2001 nu cuprinde nicio prevedere prin care se interzice intonarea Imnului Național în cadrul competițiilor sportive interne, astfel încât Circulara 377 excede cadrul legal, mai ales acolo unde Circulara conține amenzi acordate organizatorilor, invocând prevederi inexistente în HG la care face trimitere.

În fața valului de proteste din presa sportivă și nu numai, doamna ministru s-a apărat în social-media invocând propria experiență sportivă și, din nou, HG 1157/2001: ” în deschiderea meciurilor din campionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo şi alte discipline NU se intonează Imnul Naţional deoarece nu este permis de legislaţia în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect şi să aplic Legea în România în spiritul Constituţiei pe care am jurat la Învestire, în onoranta funcţie de ministru. Atât!”

Marea problemă a doamnei Ministru provine însă din necunoașterea legii – sau din capacitatea redusă de interpretare a acesteia din partea consilierilor doamnei Lipă. Nu se poate explica altfel faptul că un comunicat al MTS, publicat pe site-ul propriu, precizează: ”Potrivit cadrului legal în vigoare – Legea nr. 75 / 1994 si Hotararea nr. 1157 /2001, care reglementeaza Normele privind obligatia intonarii Imnului National, doar in situatiile precizate de Lege, imnul naţional al României se intonează în mod obligatoriu pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România. Acest cadru legal reglementează caracterul obligatoriu al intonării imnului național, în situațiile menționate mai sus, fără a interzice acest lucru pentru alte categorii de competiții.” Cu alte cuvinte, instituția își contrazice conducătorul.

Rămâne în sarcina legiuitorului și a organelor competente în materie ca acte reprobabile precum cele care au generat preocuparea doamnei Ministru, atunci când a emis Circulara 377, să fie evitate pentru viitor. Nu putem să nu observăm, însă, faptul că Circulara 377/2016 rămâne încă valabilă, în ciuda nelegalității ei vădite, precum și faptul că respectiva Circulară nu rezolva cazurile în care, profitând de inexistența unor prevederi explicite, diverse cluburi sau autorități locale decid să fie intonate și alte așa-zise imnuri, care nu sunt Imnul Național al statului român.

Până la rezolvarea problemelor evocate mai sus, poate că doamna Ministru se va decide, totuși, să se întoarcă la un management de mai mică anvergură, la clubul Dinamo. Însă în acest moment retragerea grabnică a Circularei 377, act care prin conținutul său rușinează o carieră impecabilă de sportiv sub culorile României, dar și uniforma de general al Armatei Naționale, este imperios necesară”, mai scrie Radu Zlati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *