Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a afirmat mierdcuri, la întâlnirea cu omologul georgian, că România sprijină aspiraţiile europene ale Georgiei şi a subliniat importanţa continuării reformelor. La rândul său, ministrul georgian a subliniat importanţa misiunii de Monitorizare a Uniunii Europene (EUMM Georgia).
”Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a primit miercuri, 8 mai, vizita oficială a ministrului georgian al apărării, Irakli Chikovani. În cadrul discuţiilor, cei doi miniştri au abordat aspecte privind situaţia de securitate regională pe fondul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, măsurile luate de România pentru asigurarea securităţii traficului în Marea Neagră, parcursul european al Georgiei şi stadiul cooperării bilaterale în domeniul apărării. e asemenea, ministrul român al apărării l-a asigurat pe omologul său de sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Georgiei, continuarea reformelor fiind necesară pentru asigurarea obţinerii statutului de membru al UE”, transmite MApN.
„Uniunea Europeană are la dispoziţie un set larg de instrumente, care pot fi folosite pentru a ajuta Georgia. Am evidenţiat avantajele apartenenţei la comunitatea euroatlantică şi am transmis că este foarte important ca progresele înregistrate până acum să fie întărite şi continuate”, a evidenţiat ministrul Tîlvăr.
La rândul său, ministrul georgian a subliniat importanţa misiunii de Monitorizare a Uniunii Europene (EUMM Georgia).
Ministrul Tîlvăr a reiterat sprijinul constant pentru intensificarea dialogului politic şi cooperarea practică cu Georgia, NATO oferind o mare varietate de posibilităţi de instruire, care pot constitui sprijinul necesar pentru continuarea reformelor şi dobândirea interoperabilităţii
În încheiere, cei doi oficiali au subliniat importanţa menţinerii dialogului politico-militar şi continuarea eforturilor comune dedicate consolidării cooperării în domeniul apărării.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News