Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că va propune Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) ca, începând de vineri, să fie suspendate toate zborurile spre şi dinspre ţările care se află în ”zona roşie”. Lista a fost actualizată, joi, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), fiind 12 state, informează news.ro.
”Am avut astăzi o discuţie foarte bună cu domnul ministru Vela şi vom veni în Comitetul Naţionale pentru Situaţii Speciale de Urgenţă cu propunerea de a reglementa transportul internaţional de persoane pentru că el a fost reglementat printr-o hotărâre a CNSSU până la data de 31 martie. Vom prelungi această suspendare introducând şi celelalte destinaţii, ţări, aflate astăzi în zona roşie. De asemene, vom veni cu o propunere în legătură cu suspendarea zborurilor către şi dinspre ţările care au intrat în zona roşie, alături de Italia, Spania, Franţa şi Germania, intrând şi alte alte state începând cu ziua de mâine”, a declarat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, ministrul Transproturilor, Lucian Bode.
INSP a actualizat, joi, lista zonelor roşii, toate persoanele care sosesc din aceste ţări urmând a intrat obligatoriu în carantină instituţionalizată pentru 14 zile.
DOCUMENT „Caracatița” corupției din Ministerul Transporturilor. Un secretar de stat, acuzat că ar fi protejat de controale două companii private
Ce a discutat Robert Negoiță la întâlnirea cu Ciolacu. Primarul anunță o posibilă fuziune cu PSD: Nu văd ce ar putea avea Firea împotriva mea
FOTO Vaccinarea lui Iohannis, virală pe internet. Festival de glume pe pagina de Facebook a președintelui
UPDATE Reacția STS// FOTO S-a blocat platforma pentru programarea la vaccinare. Ce mesaj a apărut
De ce îi va fi greu lui Florin Cîțu să preia conducerea PNL în 2021. Ludovic Orban are alți inamici
Statele care sunt marcate ca „zone roşii” sunt: Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA şi Turcia.
Toate persoanele care sosesc din străinătate sunt considerate a veni din ”zona galbenă” şi vor fi izolate la domiciliu pentru 14 zile.
Lista actualizată intră în vigoare de la data de 03.04.2020, orele 00:00.