Skip to content
Politică

Minune mare: Tăriceanu îl susține pe Iohannis

adevarul.ro

Citiți mai jos despre un eveniment neobișnuit petrecut în peisajul politicii din România: președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și-a declarat susținerea pentru șeful statului, Klaus Iohannis.

S-a întâmplat duminică, în contextul vizitei de lucru pe care Iohannis o face în Statele Unite ale Americii. Concret, Tăriceanu își exprimă speranța legată de rezultatele pozitive ale acestei vizite, potrivit unui comunicat trimis PSnews.ro.

Redăm mai jos textul integral semnat de către liderul ALDE (de regulă, unul dintre cei mai vocali opozanți ai politicianului de la Cotroceni):

„În calitatea mea de Președinte al Senatului României și de Președinte al partidului ALDE doresc să exprim aprecierea că vizita pe care o va face Președintele României la Washington este un eveniment deosebit de pozitiv. Totodată, în numele celor pe care îi reprezint, am speranța că rezultatele întâlnirilor oficiale programate vor stimula pe termen mediu și lung cooperarea pe multiple planuri dintre țara noastră și Statele Unite în cadrul Parteneriatului Strategic.

În general, partidele și politicienii au manifestat o solidaritate și un consens binevenit și necesar în privința direcțiilor majore ale politicii externe, mai cu seamă în cazul celor aplicabile pe termene ce depășesc ciclurile electorale și care, pentru prestigiul și credibilitatea României, trebuie susținute indiferent de componența majorității parlamentare.

Mergând pe această logică, consider că obiectivele, care vor rezulta pentru cele două părți în urma întrevederilor oficiale de la Washington, vor trebui supuse unor dezbateri ample, mai cu seamă în cadrul democratic al Parlamentului, dar și sub egida Administrației Prezidențiale, pentru ca legitimitatea, continuitatea și predictibilitatea deciziilor majore de politică externă pe termen mediu și lung să fie mai presus de ciclurile electorale și de orice partizanat politic intern”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *