Skip to content
Politică

Mircea Băsescu e pus pe fapte mari: cere ajutorul CEDO

informatiazilei.ro

Fratele fostului președinte al României, Traian Băsescu, a transmis o cerere de chemare a statului român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Mircea Băsescu, prin avocatul său, Nelu Tașcă, cere instanței europene să explice de ce în cazul său instanța care a judecat contestația DNA privind eliberarea condiționată a stabilit menținerea în detenție.

Concret, se arată în documentul trimis CEDO, starea de sănătate a fratelui fostului președinte este una ”precară” și că motivele menținerii sale în detenție nu ar fi unele obiective ci mai degrabă generate de ”mediatizare excesivă a cazului” cât și de ”presiunile politice.”, se arată în documentul citat de vocea.biz.

”Arăt faptul că reclamantul Băsescu Mircea este în prezent deţinut ca urmare a condamnării sale şi că acesta are o stare de sănătate precară, astfel cum reiese din documentele ataşate acţiunii. Reclamantul îndeplinește de asemenea condiţiile liberării sale condiţionate, astfel cum va rezulta din înscrisurile ataşate cererii noastre adresată Onoratei Curţi”, a notat avocatul Tașcă în adresa prin care solicită CEDO comunicarea acțiunii statului român.

În acest document avocatul amintește faptul că Mircea Băsescu este fratele lui Traian Băsescu, fost președinte al României și consideră că menținerea acestuia în detenție s-a datorat mediatizării excesive a cazului și a unei pretinse interferențe a politicului în actul de justiție. ”Nu în ultimul rând, arăt faptul că reclamantul este fratele fostului Preşedinte al României, Traian Băsescu şi că acesta este posibil să fie supus unei imparţialităţi din partea justiţiei din România atât raportat la mediatizarea excesivă a cazului său dar şi ca urmare a presiunilor politice exercitate în legătură cu fratele acestuia, încă angrenat în viaţa politică a României, aflată în prag de campanie electorală pentru alegeri parlamentare”, se arată în actul citat.

Avocatul lui Mircea Băsescu detaliază pe larg starea de sănătate a clientului său, catalogată drept ”precară” și evidențiată prin ”boli cardiovasculare” mai vechi, rezolvate prin 2 by-pass-uri, și prin recidive ce impun noi intervenții chirurgicale.

”Începând cu data de 16.06.2016 reclamantul Băsescu Mircea execută pedeapsa în penitenciarul Poarta Albă. începând cu aceeaşi dată, 16.06.2016, odată cu încarcerarea sa, faţă de reclamant a fost realizată procedura de carantină dar şi de efectuare a unor investigaţii medicale, acesta suferind de boli cardiovasculare, fiind operat în cursul anului 2002, când i-au fost montate 4 by-pass-uri.

Cu ocazia încarcerării, acestuia i-au fost repetate investigaţiile medicale raportat la intervenţia chirurgicală suferită, constatându-se că arterele asupra cărora s-a intervenit cu by-passîn cursul anului 2002 sunt deja obturate, fiind necesară o nouă intervenţie. Reclamantul a fost diagnosticat şi cu diabet”, notează apărătorul lui Băsescu.

Avocatul mai scrie că fratelui fostului președinte nu i s-a permis să folosească medicamntele puse la dispoziție de familie, medicamente scumpe, cu efect mai rapid, ci i s-au pus la dispoziție medicamente „ieftine, românești” cu efect lent sau ineficiente.

”De asemenea, a fost suplimentat tratamentul acordat reclamantului, acestuia nefiindu-i permis să folosească medicamente cumpărate de familie, ci numai medicamente furnizate de penitenciar, înlocuitori ieftini ai medicamentelor pe care reclamantul le lua anterior, pe care sistemul penitenciar şi le permite, dar fără o eficienţă similară cu cele pe care putea familia să le furnizeze inculpatului”, se arată în documentul transmis CEDO.

Avocatul lui Mircea Băsescu mai sesizează Curții europene modul lent în care s-a judecat contestația Direcției Naționale Anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu. Concret, notează avocatul Tașcă, Tribunalul Constanța a stabilit judecarea contestației DNA la 11 zile de la momentul înregistrării dosarului la această instanță.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *