Mircea Diaconu a declarat într-o emisiune la Antena 3 că problemele sale din justiţie continuă, chiar dacă a fost validat ca europarlamentar și a câștigat procesele cu ANI.
„Vineri am avut proces, stăteam ca de obicei în spatele avocatei mele şi priveam. Parcă nu se întâmplase nimic. Era aceeaşi avocată, aceeaşi consilieră de la ANI, Curtea de Apel, aceeaşi cauză, aceeaşi problemă, ca înainte de alegeri. Au fost 9 procese atunci, cu aceleaşi probleme. Şi toate cu decizii definitive, respectate. Şi acum o iau iar de la capăt. Cineva vrea să o iau de la capăt încontinuu”, a spus Mircea Diaconu.
Eurodeputatul român a adăugat că, în cazul său, consideră că se face un abuz de justiție și că din cauza proceselor a absentat la un vot important din Parlamentul European.
DOCUMENT Buna guvernare a USR în administrația locală. Cum fac risipă useriștii de banii de la bugetul de stat
Legea bugetului de stat pe 2021, aprobată de plenul reunit în forma iniţiată de Guvern
Clasarea Dosarului 10 august l-a înfuriat pe Rareș Bogdan: E o rușine infinită pentru sistemul judiciar din România!
PMP se pregătește pentru Congres: Favoritul nr. 1 la funcția de președinte vrea curățenie în partid – nicio colaborare cu PSD
VIDEO. Florin Cîţu, după adoptarea Legii bugetului: Este un buget bun, echilibrat, care forţează reforma
„Îmi pare foarte rău că nu am putut să fiu prezent în PE pentru un vot destul de important. Şi de ce nu am putut să fiu? Pentru că a trebuit să fiu prezent aici, pentru judecată. Cineva face abuz de justiţie. Dreptul la justiţie este liber, oricine poate face plângere. Peste o săptămână o să fie verdict. A fost un singur termen. Se va termina. Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”, a declarat Diaconu.