Mircea Fechet: Verificăm constant debitul Dunării și zonele în care riscul de inundații este crescut

sursa: Facebook/ Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a continuat inspecțiile pe teren, verificând digurile de-a lungul Dunării, în contextul creșterii debitului fluviului și al riscului crescut de viituri. Împreună cu specialiștii de la Apele Române și reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență, Fechet a survolat aproximativ 1.200 de km de diguri, oprindu-se în punctele vulnerabile pentru evaluări detaliate la fața locului.

„Verificăm constant debitul Dunării și zonele în care riscul de inundații este crescut. Astăzi, împreună cu experți de la Apele Române și reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență am survolat aceste zone.
Este vorba de 1.200 de km de diguri, pe care le vom verifica și acolo unde sunt puncte vulnerabile, aterizăm și se vor face verificările în teren, la fața locului. Prima oprire a fost la Portile de Fier. Am discutat cu specialiștii de aici care este situația digului din zona hidrocentralei, ce debit ar putea să susțină.
Monitorizăm în permanență tot cursul Dunării, de pe teritoriul României, specialiștii de la fiecare #SGA sunt pregătiți să intervină în orice moment și, de asemenea, urmărim și ce se întâmplă cu evoluția debitului Dunării și în țările vecine.
Autoritățile sunt în alertă, iar echipele #ANAR au pregătit mii de saci de nisip pentru a răspunde rapid situației. Se estimează că viitura va afecta România la sfârșitul săptămânii și este esențial să acționăm proactiv”, a scris Mircea Fechet pe pagina sa de Facebook.
În județul Dolj, ministrul a inspectat Digul Rast – Bistreț, o zonă grav afectată de inundațiile din 2006. Atunci, peste 22.000 de hectare și mai multe localități au fost devastate de viitură. În prezent, autoritățile locale au consolidat digul, iar lucrările de prevenție și întreținere au fost intensificate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj.
„Din câte m-au informat colegii mei de la Apele Române Jiu, în ultima perioadă, Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, formațiile de lucru Dunăre-Bistreț și Dunăre – Nedeia au continuat lucrările de prevenție și întreținere a acestor zone și în altele din aria lor de activitate. Am primit asigurări de la specialiștii ANAR că digul va rezista sută la sută pe această secțiune. Putem spune că nu mai este punct critic” spune ministrul Fechet.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: