Skip to content
Politică

Mircea Ionescu Quintus devoalează planurile PNL de fuziuni: Singurul nostru gând este…

" "

Mircea Ionescu Quintus (preşedintele de onoare ale PNL) devoalează planurile Partidului Naţional Liberal în ceea ce priveşte fuziunile cu alte formaţiuni politice.

Quintus a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că nu există niciun gând de fuziune cu vreun partid.

" "
" "

„Vreau să îi asigur pe cei care ne ascultă şi pe liberali că nimeni din conducerea partidului nu este dispus să compromită partidul”, a afirmat preşedintele de onoare al PNL.

„Conducerea PNL face tatonări, nici vorbă de înţelegeri de fuziuni”, a mai spus Mircea Ionescu Quintus, adăugând că, în momentul în care se va ajunge la o înţelegere cu vreun partid, va anunţa.

Preşedintele de onoare al PNL a mai arătat că partidul a realizat o serie de fuziuni care au dus la întărirea partidului şi că se vor face astfel de parteneriate doar dacă PNL-ul are de câştigat.

„Singurul nostru gând este să ne asigurăm la centru un număr de parlamentari şi să asigurăm majortatea în consiile judeţe. Prin urmare, partidul, si nu voi fi dezis, nu vom face decât fuziuni decât în interesul său”, a punctat Mircea Ionescu Quintus.

Conform acestuia, au existat discuţii de susţinere parlamentară şi că înainte de orice fuziune se vor face sondaje pentru a vedea ce câştigă partidul şi ce poate pierde.

Întrebat dacă organizează un congres comun cu UNPR, în luna iulie, Preşedintele de onoare al PNL a spus: „Doamne Fereşte! Sunt zvonuri care doresc să zdruncine încrederea în PNL. Nu este nimic adevărat”.

„Noi ştim să ne respectăm adeversarii politici, se pare ca ei nu fac acelaşi lucru”, a mai spus acesta.

În ceea ce priveşte rezultatele PNL la algerile locale, Mircea Ionescu Quintus a afirmat că la Bucureşti PNL a avut o înfrângere gravă, pe care partidul o recunoaşte: „Bucureştiul este un semnal de alară pentru PNL, însă toate alegeri la care PNL a participat nu am avut asemenea rezultate. A realizat un scor pe care nu l-a realizat în istoria lui”.

Nu în ultimul rând, Quintus a avertizat că o desfacere a parteneriatului cu PDL ar fi dezastruoasă.

„O desfacere a acestei legături care trebuie să ne duca la fuziune, înainte de alegeri ar fi dezastruoasă, pentru amble partidele, în special pentru al nostru”, a mai precizat Mircea Ionescu Quintus.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *