Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc și european, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Ceremonia de înmormântare a avut loc la Cimitirul Bellu, București, iar înhumarea a fost precedată de onoruri militare, în semn de recunoaștere a contribuției sale la sportul românesc.
UPDATE 11:56
Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu. Legendarul tehnician va fi înhumat cu onoruri militare
UPDATE 11.36
Sicriul a fost scos din biserică, fiind purtat pe brațe de Garda de Onoare.
UPDATE 11.30
Slujba continuă afară. Garda de Onoare a intrat în biserică, de unde va ridica sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu.
Știrea inițială – La Biserica Sfântul Elefterie din București, unde are loc ceremonia funerară, treptele de la intrare au fost acoperite cu petale de trandafiri roșii și albe, așezate înainte de sosirea cortegiului. Gestul simbolic marchează ultimul omagiu adus lui Mircea Lucescu, iar în fața bisericii au fost depuse coroane de flori, inclusiv din partea clubului Galatasaray.
Funeraliile marchează finalul unei perioade de omagii publice în care mii de suporteri, foști jucători și oficiali din lumea fotbalului au venit să își ia rămas bun de la „Il Luce”. Programul ceremoniei începe dimineața, când cortegiul funerar pleacă de la Arena Națională către Biserica Sfântul Elefterie din București. Aici este oficiată slujba de înmormântare, la care participă familia și invitații apropiați. După ceremonie, cortegiul se îndreaptă către Cimitirul Bellu, unde are loc înhumarea.
Înhumarea lui Mircea Lucescu are loc în jurul prânzului la Cimitirul Bellu. Momentul este precedat de onoruri militare, acordate pentru meritele sale deosebite și pentru impactul pe care l-a avut asupra sportului românesc. Accesul în zona cimitirului este restricționat, fiind permis doar familiei și invitaților apropiați.
Mii de oameni au venit la Arena Națională pentru ultimul omagiu
În zilele premergătoare înmormântării, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului antrenor a fost depus la Arena Națională. Mii de suporteri au venit să aprindă lumânări și să depună flori. Printre cei prezenți s-au numărat foști jucători, antrenori, reprezentanți ai cluburilor la care a activat și personalități din sport. Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după o carieră care a marcat fotbalul din România și din Europa. De-a lungul carierei, a antrenat cluburi importante din România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.
Autor
-
Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









