Mircea Lucescu, luat cu ambulanța din cantonamentul naționalei

Sursă foto: frf.ro

Selecţionerul Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a ajuns la spital cu ambulanţa, duminică, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naţionale. Starea tehnicianului este stabilă, anunţă FRF.

În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către staff-ul medical al echipei naționale. Acesta i-a acordat primul ajutor la fața locului, se arată pe pagina de Facebook a echipei naţionale.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

“În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.

Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”, precizează FRF.

Echipa naţională, care a ratat şansa de a se califica pentru Cupa Mondială, va disputa marţi un meci amical cu Slovacia, în deplasare.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: