Mircea Lucescu, selecționer pe bani puțini: salariul său lunar și bonusul pe care i l-a promis FRF

Sursă foto: Mircea Lucescu

Răzvan Burleanu are peste 10 ani în fruntea Federației Române de Fotbal, dar niciodată n-a avut o perioadă atât de bună, ca acum, prin care, pur și simplu, să-și reducă la tăcere contestatarii!

Mai întâi, a fost calificarea fără înfrângere pentru Euro 2024. Apoi, a venit Europeanul memorabil din Germania. După care Burleanu a reușit să facă din eșecul negocierilor cu Edward Iordănescu (46 de ani) un succes fără precedent! Atât pentru el, cât și pentru FRF. Faptul că Burleanu l-a ofertat, mai întâi, pe Gheorghe Hagi (59 de ani) pentru postul de selecționer a strivit definitiv ideea că șeful de la „Casa Fotbalului“ ar avea ceva cu componenții Generației de Aur. Apoi, când Hagi a spus nu, iar toată lumea se aștepta la numirea lui Adrian Mutu (45 de ani), pe considerentul că ar fi un antrenor „cuminte“ și „manevrabil“, Burleanu a realizat o lovitură de proporții: Mircea Lucescu (79 de ani), selecționer!

Probabil, mulți au râs ironic, când au apărut primele speculații despre această mutare, având în vedere că, de-a lungul anilor, reputatul tehnician a refuzat pe bandă propunerile din țară. FRF a făcut însă imposibilul posibil și, astăzi (ora 11.30), va avea loc prezentarea oficială a lui Lucescu. Acesta va reveni la națională după 38 de ani! „Il Luce“ a fost numit prima dată în funcția de selecționer în 1981, pe când Răzvan Burleanu nici nu se născuse! Actualul șef de la „Casa Fotbalului“ a apărut pe lume în 1984, când România condusă de „Il Luce“ a participat la Europeanul din acel an. Atenție: într-o perioadă în care doar 8 naționale ajungeau la turneul final continental, comparativ cu cele 24 de echipe prezente la startul Euro 2024!

În total, în primul său mandat de selecționer al României Lucescu a strâns 57 de partide: 23 de victorii, 19 egaluri, 15 înfrângeri.

Va debuta pe 6 septembrie

Liber de contract din noiembrie 2023, de când a părăsit Dinamo Kiev din cauza războiului, Mircea Lucescu va semna un contract pe 4 ani cu federația, având un obiectiv intermediar și unul pe termen lung.

El va debuta pe banca României, în acest al doilea mandat, pe 6 septembrie, când naționala va întâlni Kosovo, în deplasare, în prima partidă din noua ediție a Ligii Națiunilor. Vor urma confruntările de mai jos, la finalul cărora România speră să promoveze în Liga B, câștigând locul 1 în grupă:

*Luni, 9 septembrie (ora 21.45): România – Lituania

*Sâmbătă, 12 octombrie (ora 21.45): Cipru – România

*Marți, 15 octombrie (ora 21.45): Lituania – România

*Vineri, 15 noiembrie (ora 21.45): România – Kosovo

*Luni, 18 noiembrie (ora 21.45): România – Cipru

Dar adevărata provocare pentru România și Lucescu va fi calificarea la Mondialul din 2026, găzduit de Canada, Mexic și SUA. Europa are doar 16 locuri la turneul final: 12 vor fi adjudecate de câștigătoarele grupelor preliminare (martie – noiembrie 2025). Pentru ultimele 4 locuri se vor juca meciuri de baraj în care vor fi implicate 16 naționale (martie 2026).

27.000

de euro pe lună va fi salariul lui Mircea Lucescu ca selecționer al României. El va încasa și un bonus de 200.000 de euro, dacă va duce naționala la CM 2026.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: