Profesorul Mircea Miclea a fost acum aproape un an invitat la Cluj24, imediat după alegerile prezidențiale. Dialogul de acum este un fel de contiunare a temelor de atunci. Nu pare că suntem, ca societate, mai bine decât acum un an. Suntem iarăși într-o criză politică la care se adaugă și o criză economică. Dar nu trebuie să ne lamentăm, ne spune profesorul, să ne vedem de proiectele și visele noastre ignorând cumva agresivitatea rețelelor sociale și ale televiziunilor plătite de partide, de pildă. Să acumulăm cunoștințe „la purtător”, să stăm în preajma câtorva prieteni adevărați, nu virtuali și… să citim poezie! Așa vom dobândi gândire critică și vom fi mai greu de manipulat. Am extras mai jos câteva fragmente din dialogul cu Mircea Miclea:
„Vrem o țară ca afară. Vrem mereu forme fără fond. Vrem mereu să imităm pe alții fără să începem să ne asumăm pe noi înșine. Și atunci această negare a identității tale și o amânare a identității tale, o dezvolți tu cândva, da? Mă îmbăduce cu gândul la o carte a lui scritorul lui ceh care a scris „Imposibila ușurătate a ființei”, Milan Kundera, nu? El are o carte care are titlu „Viața e în altă parte”. Din păcate în țara aceasta mereu avem senzația că viața e în altă parte. Adică încă nu suntem ceea ce trebuie să fim, dar o să devenim noi cândva.”
„România este o țară în care se întâlnesc două culturi, cultura occidentală care, în înaintarea ei spre Est, a început să se adapteze și să se metamorfozeze, și cultura orientală care vine spre Occident, iar acest amestec creează o identitate proprie care ar trebui asumată, nu negată. Dacă mereu vrem să devenim altcineva decât suntem, ajungem să ducem o viață schimonosită, pentru că nu ne asumăm ceea ce suntem și trăim într-o permanentă comparație cu alții, așteptând să devenim ceva ce nu suntem încă.”
„E foarte păguboasă această atitudine de superioritate a clujenilor, pentru că te face să ai o autosuficiență și să crezi că ai ajuns unde alții încă n-au ajuns, iar această autosuficiență reduce din ritmul învățării, pentru că începi să crezi că nu mai ai ce învăța și că ești deja acolo unde trebuie să fii. Lucrurile se mișcă mai încet aici, în Cluj, decât se mișcă în Timișoara sau în București, pentru că în alte orașe oamenii sunt mai presați de context să se adapteze, să învețe mai repede și să utilizeze oportunitățile care apar, chiar dacă uneori lucrurile se mișcă și fără sens, dar se mișcă.”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
