Skip to content
Sport

Mirel Rădoi a anunțat lotul pentru JO. CS U Craiova nu a lăsat niciun jucător la lot

facebook

Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat, marţi, lotul echipei României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. CS Universitatea Craiova nu a acceptat să lase niciun fotbalist în lotul olimpic.

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanţa), Mihai Popa (Astra), Ştefan Târnovanu (FCSB);

FUNDAŞI: Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo Bucureşti), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Virgil Ghiţă (Farul Constanţa), Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanţa), Denis Ciobotariu (CFR Cluj);

MIJLOCAŞI: Andrei Ciobanu (Farul Constanţa), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Dobre (Dijon/Franţa), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluţă (Brighton/Anglia);

ATACANŢI: George Ganea (Farul Constanţa), George Puşcaş (Reading/Anglia).

Prezenţa lui George Puşcaş în lot depinde de o reconfirmare din partea clubului Reading, informează FRF.

De asemenea, din cei 20 de jucători convocaţi, doi vor fi rezerve. Aceştia vor putea fi utilizaţi doar în cazul în care vor exista accidentări printre cei 18 fotbalişti din lot. Selecţionerul Mirel Rădoi urmează să decidă care vor fi cele două rezerve, informează news.ro.

Stabilirea lotului a fost o provocare deoarece Jocurile Olimpice nu sunt programate în perioadă FIFA, iar cluburile au avut dreptul de a răspunde negativ la convocările jucătorilor. Astfel, din cei 61 de jucători anunţaţi iniţial în lotul extins, România nu ar fi putut avea la dispoziţie un lot complet la această competiţie.

În urma unui demers al FRF, la care s-au aliniat şi alte federaţii naţionale de pe toate continentele, FIFA a permis înlocuirea unor anumiţi jucători din lotul anunţat iniţial.

România face parte din Grupa B a turneului olimpic, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras.

Turneul de fotbal din cadul JO va avea loc între 21 iulie şi 7 august.

Programul meciurilor în grupa noastră:

Joi, 22 iulie

Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima);

Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima);

Duminică, 25 iulie

Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima);

România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima);

Miercuri, 28 iulie

România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo);

Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *