Miron Mitrea, din nou în instanţă

Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, merge din nou în instanţă, după aproape şase ani de la prima trimitere în judecată în procesul în care  este acuzat că a primit mită un milion de lei. Dosarul este astăzi pe masa magistraţilor de la instanţa supremă, unde în urmă cu puţin timp a ajuns şi fostul ministru al Transporturilor. Apărătorii săi vor să îi convingă pe judecători că faptele s-au prescris.

Miron Mitrea a venit la ICCJ, unde a declarat că procesul său s-a derulat într-un ritm destul de rapid.

Miron Mitrea este acuzat, alături de Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), de fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei fostului ministru al Transporturilor. Nicolae Popescu, arhitect şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: