Tribunalul Bucureşti a decis că Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai, poate fi cercetată sub control judiciar. De asemenea, pentru tatăl tânărului magistraţii au decis ridicarea controlului judiciar. Niciuna dintre decizii nu este definitivă, nici executorie.
Tribunalul Bucureşti a hotărât, miercuri, să înlocuiască măsura arestului la domiciliu în cazul Mirunei Pascu cu cea a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
De asemenea, magistraţii au hotărât să ridice controlul judiciar pentru Mihail Claudiu Pascu, trimis în judecată pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
“Dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară în ceea ce priveşte înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă faţă de inculpata Pascu Miruna, cu măsura preventivă a controlului judiciar şi revocarea măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Pascu Mihail Claudiu, nu sunt executorii la acest moment. Executorii la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în minuta instanţei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Miruna Pascu este acuzată de influenţarea declaraţiilor şi ameninţare, iar Mihail Claudiu Pascu, pentru că a deţinut fără drept un număr de 73 cartuşe de vânătoare, muniţie letală.
Vlad Pascu este acuzat că, aflat sub influenţa drogurilor, a provocat un accident rutier, în 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News