Miruță, despre unii directori la stat: „Au criteriu de performanță să nu întârzie dimineața. Nici pe ăla nu-l bifează”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a vorbit în exclusivitate, la Antena 3 CNN, despre companiile de stat neperformante şi despre directorii care au salariu de 50.000 de lei pe lună, dar „nu bifează nici măcăr criteriile lor de performanţă”. El a reiterat şi necesitatea digitalizării româniei, care „ar creşte cu 3% PIB-ul”.

„Există directori în aceste companii de stat care încasează 50.000 de lei pe lună, dar nu bifează nici măcar criteriile lor de performanţă. M-am uitat pe criteriile de performanță din Ministerul Economiei și am văzut obiective precum: „Să stai opt ore la serviciu” sau „Să nu întârzii dimineața”. Dosare întregi sunt pline cu astfel de criterii. Lucrurile acestea trebuie schimbate”, a spus Radu Miruţă, la Conferinţa RO 3.0 – Upgrade România.

El a spus că nu ar fi o problemă salariul enorm „dacă persoana respectivă administrează o resursă critică şi generează beneficii reale pentru economie”.

„Cred că, pentru o companie de stat performantă, 50.000 de lei pe lună poate fi chiar puțin dacă persoana respectivă administrează o resursă critică și generează beneficii reale pentru economie. Dar am fost în situația absurdă în care plăteam mai mult pe energie importată decât pe energia produsă intern pe bază de cărbune. Nu te poți aștepta, cu asemenea practici, să faci performanță. Trebuie să avem curajul să aducem în companiile de stat oameni care fac cu adevărat performanță, nu doar oameni care au o agendă telefonică foarte densă. Știu că acest lucru va genera o rezistență politică, dar altfel nu vom reuși să schimbăm nimic”, a continuat ministrul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: