Skip to content
Opinii & Analize

Misterele Bucureștilor

Ce pare că se va întâmpla la parlamentare, cel puțin prin lentila ultimelor alegeri? Să ne uităm puțin la date, nu la preconcepții. Vom face în următoarele 2-3 săptămâni o radiografie a principalelor partide participante la acest vot și o scurtă și esențială analiză a profilului lor în lumina rezultatelor. Azi, PSD.

Că Partidul Social Democrat nu își mai găsește identitatea de vreo doi ani deja, e un lucru clar. Sigur, identitatea se exprimă și în vectorii de imagine și în lideri, iar la acest etaj, în perioada menționată, a fost o continuă plimbare, neobișnuită pentru un partid care lăsa o anumită stabilitate propriilor conducători, pentru a îi devora abia după aceea. Debusolarea aceasta pare atât de acută, încât partidul însuși își comentează relativ contradictoriu prestația din aceste alegeri. Și, până la urmă, este PSD marele perdant al acestor alegeri? Mulți analiști și multe surse media ne prezintă lucrurile ca atare. Cel mai grav pentru el poate, chiar PSD s-a autodistribuit în rolul de copil care a luat notă mai mică decât se așteptau părinții, nefiind prima dată când îi lasă pe alții să îi gestioneze imaginea.

Da, cifrele arată mai rău pentru social-democrați decât acum patru ani. Desigur, referențialul din 2016 e complicat. Cred însă că scăderea după trei ani de guvernare față de 2016 se datorează mai mult figurilor politice cu care partidul a defilat și reașezării spectrului politic decât guvernării propriu-zise.

Votul, deși numărabil în mod absolut (chiar renumărabil, ar spune unii), este totuși o măsură extrem de relativă. Și este foarte important, într-o analiză a performanțelor din alegeri, cu ce îl comparăm.

Dacă ne uităm la rezultatul PSD din alegerile de acum 8-9 zile și îl comparăm cu cel din 2016, constatăm, brutal, o scădere: locul 2 la număr de voturi, față de locul 1 acum 4 ani; scădere de la aprox. 37% la aprox. 23% vot la nivel național (31,2% cu tot cu alianțe); a pierdut 9 președinți de consilii județene (cifră care s-a adăugat la același capitol la PNL); a pierdut vreo 200 de primari etc.

Trebuie spus că, față de acum patru ani, s-a schimbat puțin și configurația scenei politice: dacă în 2016 USB era un experiment bucureștean, USR a devenit între timp al treilea partid din țară, și a rămas așa după scorul de la locale. E și o chestie amuzantă aici – dintre partidele mici și medii, ALDE pretinde mereu, fără temei, că are mai mult decât în sondaje; USR-Plus cam ia de obicei mai mult decât o creditează sondajele.

Din păcate, dacă demonul comparației ne împinge să studiem și mai departe scorurile de la locale, 2012 e complet nerelevant, cu a lui bătălie USL-PDL-PPDD, care nu a avut mize locale în realitate. Vă aduceți, desigur, aminte. Nu ne rămâne decât să ne uităm la 2008, când politica noastră era dominată de trei partide mari, și când, de exemplu, PDL și PSD au luat fiecare cam 28% din votul popular, iar PNL 19%. PDL 909 primari, PSD 1138, PNL 706. Președinți de consilii județene (e drept, votați altfel decât azi): PSD pe primul loc, dar nu la mare distanță de PDL. Dacă adăugăm și scorul PNL la acest capitol, “dreapta” e chiar puțin în fața social-democraților.

Ca o scurtă concluzie, când a existat competiție electorală reală, PSD a obținut rezultate de partid mare, dar nu a fost chiar regele „junglei” politice. Și față de rezultatele dezastruoase din anul electoral 2019, ce s-a întâmplat la aceste locale nu e chiar de rău augur. Desigur, dacă localele sunt indicator pentru parlamentare, cel mai probabil ne îndreptăm spre o coaliție zisă de dreapta (în jurul PNL-USR Plus) care să conducă țara din decembrie încolo. Un singur partid e greu de crezut că va putea face guvernul.

Marea dramă a imaginii PSD este această raportare la 2016 când, pe un context cu totul deosebit, și cu o organizare de care nu știm dacă mai este capabil (dar și pe fondul unei prezențe extrem de mici la vot) a dominat localele, dar și alegerile generale. Că 2016 a fost un an cu totul deosebit și nu un termen de comparație trebuiau să înțeleagă, măcar din faptul că atunci au câștigat Bucureștiul, fapt electoral cu totul atipic.

De fapt, pierderea Bucureștiului a fost probabil adevărata traumă electorală a PSD la aceste alegeri, încărcătura simbolică a episodului fiind uriașă. Dar să nu uităm că în 2016, mulți bucureșteni pierduseră șirul candidaților liberali, iar Gabriela Firea a câștigat pe o prezență mică și, cel mai important, fără a fi candidatul PSD tipic. Într-un fel, pentru propria stimă de sine, PSD-ului i-ar fi fost mai bine astăzi dacă nu ar fi câștigat primăria Capitalei în 2016. La fel cum PNL uită că a câștigat de două ori Palatul Cotroceni cu un Iohannis adus din alt partid și că acum, după bâlbâiala din 2016, câștigă Bucureștiul cu un candidat care nu e al lui. Mai sunt în stare partidele mari să producă elite care să convingă publicul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *