Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România protestează joi, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din cauza nemulţumirilor acumulate de unele categorii profesionale odată cu adoptarea şi implementarea Legii privind sistemul public de pensii, proces care a venit cu un impact negativ şi asupra altor legi, cum ar fi „Statutul Personalului Feroviar”, a anunţat Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.
La mitingul programat între orele 9:45 şi 12:00 vor fi prezente şi alte organizaţii din structura confederaţiei, precum şi organizaţii ale societăţii civile care reprezintă pensionari actuali şi viitori pensionari, afectaţi de forma actuală a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a avut impact şi asupra „Statutului Personalului Silvic”, dar şi a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Potrivit unui comunicat al confederaţiei, actuala lege a venit cu unele beneficii evidente pentru anumite categorii de pensionari, în special pentru cei care au desfăşurat activitatea în condiţii normale de muncă, perioade cât mai lungi până la pensionare şi cu contribuţii care au fost reţinute şi virate către bugetul asigurărilor sociale.
Pe de altă parte, aceeaşi lege a defavorizat persoanele care au lucrat în grupe de muncă, persoanele cu dizabilităţi şi cu diverse grade de invaliditate, dar şi pensionarii cu pensii mici cărora, după recalculare, le-a rezultat o pensie mai mică, care va fi indexată la valoarea recalculată, ceea ce va avea ca efect diminuarea sau chiar stagnarea indexării pensiei în plată pentru o perioadă de câţiva ani, în funcţie de valoarea diferenţei dintre pensia în plată şi pensia rezultată la recalculare.
Atât Legea nr. 360/2023, cât şi Normele de aplicare a legii conţin prevederi care fac ca aceste acte normative să producă efecte retroactive la aplicare, iar prin acest fapt se creează prejudicii pentru persoanele care au fost şi sunt încadrate în condiţii deosebite sau speciale de muncă în condiţiile legislaţiei anterioare, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a celor care urmează să iasă la pensie sub imperiul noii legi a pensiilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News