Skip to content
Politică

Mituleţu (AEP): Buletinele pentru votul prin corespondenţă vor putea fi solicitate începând de sâmbătă

Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a anunţat miercuri că buletinele pentru votul prin corespondenţă vor putea fi solicitate începând de sâmbătă de către românii din străinătate, dacă legea pentru modificarea unor acte normative în materie electorală este publicată miercuri în Monitorul Oficial, scrie agerpres.ro.

De asemenea, în termen de trei zile de la promulgarea legii va fi disponibilă şi aplicaţia online care va permite românilor din diaspora să se înscrie fie pentru a-şi exprima opţiunea în cadrul unei secţii de votare din străinătate, fie pentru votul prin corespondenţă.

Precizările au fost făcute într-o conferinţă de presă pe tema modificărilor legislaţiei electorale pentru alegerile prezidenţiale din acest an, cu precădere cele privind votul alegătorilor români din străinătate.

„Până pe 11 septembrie va fi posibilă preînregistrarea. Ulterior, AEP şi Poşta Română vor începe pregătirea documentelor, iar peste cinci zile de la încetarea preînregistrării va începe procesul de transmitere a plicurilor„, a precizat Mituleţu.

Ovidiu Oproaica, directorul Direcţiei generale de coordonare a sistemului informaţional electoral naţional, a arătat că portalul va fi uşor de utilizat, inclusiv prin intermediul telefonului mobil, permiţând ataşarea fotografiei actului de identitate.

Portalul va avea două secţiuni: una dedicată preînregistrării pentru secţia de votare, iar alta pentru votul prin corespondenţă. El a explicat, totodată, că pentru expedierea plicului pentru votul prin corespondenţă cheltuiala va fi suportată de statul român. Votanţii vor putea să trimită ulterior plicul fie în ţară, prin intermediul Poştei Române (pe cheltuiala statului român), fie la misiunea diplomatică a statului gazdă (pe cheltuiala proprie).

Potrivit acestuia, este de preferat ca plicul să fie trimis la misiunea diplomatică, doar în cazul în care votantul apreciază că acesta nu va ajunge în ţară în timp util.

Joi se trage linie. În cazul în care ajunge vineri plicul, noi putem să îl notificăm (pe votant – n.r.) printr-un mail că nu i-a ajuns plicul şi ar trebui să se îndrepte spre o secţie de votare„, a precizat Oproaica.

La rândul său, preşedintele AEP a menţionat că persoanele care doresc să îşi exprime opţiunea la o secţie de votare trebuie să se preînregistreze prin intermediul portalului pus la dispoziţie de Autoritate. El a menţionat că preînregistrarea este facilă şi este importantă pentru a asigura numărul necesar de secţii şi pentru a evita statul la coadă.

Un cetăţean care nu se preînregistrează pentru secţia de votare şi se duce la o secţie de votare neanunţat are şansa de a sta la coadă. (…) Sunt de acord să se înfiinţeze şi o mie de secţii de votare în oricare dintre statele din UE, dacă sunt preînregistrări„, a spus el.

Mituleţu a arătat, de asemenea, că pentru alegerile din diaspora va fi necesară achiziţionarea unui sistem informatic special, deoarece tabletele utilizate până în prezent nu permit semnătura electronică. Astfel, într-o secţie de votare vor putea exista până la şapte tablete, iar procesul de votare va fi accelerat, deoarece nu va mai fi necesară înscrierea pe hârtie, a explicat reprezentantul AEP.

Florin Mituleţu a mai precizat că AEP va crea un grup de lucru astfel încât mesajele MAE, ale Ministerului Românilor de Pretutindeni şi ale misiunile diplomatice privind procesul de votare să fie unitare.

Trebuie să promovăm cât mai mult aceste noutăţi şi la procesul electoral din 10, respectiv 24 noiembrie să vină cât mai mulţi cetăţeni la vot şi să îşi exprime prin cea mai importantă variantă în străinătate – votul prin corespondenţă – cât mai mulţi cetăţeni dreptul de vot„, a adăugat el.

Reprezentantul AEP a mai precizat că secţiile din străinătate, atât cele pentru votul prin corespondenţă, cât şi cele pentru votul la urne, vor fi monitorizate video, inclusiv pe parcursul procesului de gestionare a plicurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *