Mize și strategii politice în comasarea alegerilor. Politolog: E greu să se ajungă la un consens

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă/ Sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Coaliţia nu a ajuns nici vineri la un acord privind o posibilă comasare a alegerilor în acest an. PSD şi PNL analizează variantele comasării alegerilor locale cu europarlamentare, dar şi o posibilă comasare a alegerilor parlamentare cu prezidenţialele.

O nouă discuţie urmează să aibă loc duminică, potrivit surselor. În cazul în care nu se va lua o decizie pe acest subiect, alegerile vor fi organizate la termen, primele fiind alegerile europarlamentare, în data de 9 iunie.

Politologul Andrei Țăranu a declarat pentru PS News că dorința comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare vine în special din zona PNL, pentru că în felul acesta liberalii și-ar dubla numărul de eurodeputați.

Sursă foto: Facebook / Andrei Taranu
Sursă foto: Facebook / Andrei Taranu

„E greu să se ajungă la un consens pentru că doar PNL vrea această comasare. Doamna Gorghiu vorbea de acum doi ani despre comasarea diverselor alegeri. Pentru PNL este vital, și în special pentru conducerea PNL, să comaseze aceste alegeri – mă refer la europarlamentare și locale – pentru că în felul acesta probabil că își vor dubla cifra de europarlamentari. Altfel, rămân undeva la 5-6 maximum. Dacă vor fi și localele în același timp cu europarlamentarele vor obține în jur de 10 – 11 europarlamentari.

Pentru a atinge acest obiectiv sunt dispuși să facă diverse sacrificii, dar nu să sacrifice și candidatul la președinție. Pentru ei nici măcar nu este foarte important să câștige alegerile prezidențiale. Pentru ei important este să existe un candidat pentru a avea tracțiune, pentru a trage partidul mai sus decât se află în acest moment”, a spus Andrei Țăranu.

Comasarea parlamentarelor cu prezidențialele  

Pe de altă parte, comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale ar fi în interesul PSD, spune politologul.

„Comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale o vrea mai degrabă PSD-ul de data aceasta și ar vrea să fie turul 2 al alegerilor prezidențiale pentru că asta ar conduce la următoarea situație – cine are candidații în finală, va obține un scor mare și la parlamentare. Întotdeauna candidatul la președinție, fiind vizibil, atrage mulți electori și acești electori atrag mulți cetățeni care vin și votează și cu partidul respectiv. Acesta e motivul pentru care PSD vrea comasarea.

PSD are o problemă și anume că nu prea mai are 3 în fața scorului procentual, acum au undeva la 22%. Întotdeauna la guvernare te erodezi, așa că au nevoie de o tracțiune foarte puternică să facă o majoritate în Parlament, chiar dacă vor păstra coaliția cu PNL și probabil UDMR”, a spus politologul.

Iese PNL de la guvernare?

Întrebat dacă este credibilă amenințarea PNL cu ieșirea de la guvernare, politologul a spus că:

„Am văzut că această afirmație a fost făcută de doamna Trăilă. Sincer, nu cred. L-am văzut pe domnul Ciucă declarând că ei sunt pentru stabilitate și că nu se pune problema ieșirii PNL de la guvernare. Deci, vector principal al partidului este domnul Ciucă nu doamna Trăilă. Sunt convins că PNL cu domnul Ciucă nu va ieși de la guvernare. Dacă ar ieși de la guvernare și PSD ar declanșa imediat alegeri anticipate, PNL ar ajunge la o singură cifră, probabil 7-8% în alegeri. După europarlamentare, când guvernul nu mai poate să cadă, conform Constituției, atunci e posibil să iasă de la guvernare”.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: