Skip to content
Politică

Mizele RĂZBOIULUI Ponta-Dragnea. Cum vrea Pro România să RUPĂ electoratul PSD! EXCLUSIV

pandurul.ro

Zilele acestea, ex-premierul Victor Ponta și Pro România îl controlează pe Liviu Dragnea la filialele PSD nemulțumite. Potrivit surselor PSnews.ro, cele mai intense descinderi ale lui Ponta&Co vizează organizațiile transilvănene ale partidului celor trei trandafiri, dar interesul ”rebelilor” se canalizează și asupra filialelor din sud.

Simultant, capii Pro România depun eforturi majore pentru înființarea de organizații județene – intensificarea acestor acțiuni trebuie înțeleasă în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai 2019, când gruparea își propune să rupă masiv din electoratul tradițional al PSD.

Mizele fostului premier

La nivel de wishful thinking, Victor Ponta speră ca Pro România să obțină între doi și patru parlamentari. În prezent, scenariul agreat este ca lista pentru PE să fie deschisă de consoarta fostului premier – am numit-o pe Daciana Sârbu, fiica fostului ”greu” Ilie Sârbu, pe care Dragnea l-a ”pensionat” pe line de partid încă din 2015 –, iar următoarele două poziții să fie ocupate de europarlamentarii Cătălin Ivan și Laurențiu Rebega, finul fostului vicepremier Daniel Constantin. Însă sursele citate ne-au precizat că, dacă viitoarele sondaje interne vor releva o situație contrară acestui scenariu, Victor Ponta ia în calcul la modul cel mai serios – deși, oficial, neagă că l-ar tenta o astfel de alternativă – să deschidă personal lipsa pentru Parlamentul European. Vă amintim că, în contextul prezidențialelor din 2014, Ponta a dezmințit luni în șir că va candida, alegând să intre în cursa pentru Controceni chiar în ultimul moment.

”Abramburica”, pe fărașul lui Dragnea

La rându-i, Liviu Dragnea a anunțat toleranță zero pentru toți colaboratorii PSD-iși oficiali sau neoficiali ai Pro România – în acest sens, după ce a specificat că susține proiectul Ponta-Constantin, fostul ministru Ecaterina ”Abramburica” Andronescu a intrat definitiv în colimatorul lui Liviu Dragnea, care este hotărât să o excludă într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, dacă se va încăpățâna să lanseze puncte de vedere similare, sau dacă nu va pleca în mod voluntar la Pro România. De asemenea, Dragnea intenționează să trateze scrutinul europarlamentarelor extrem de serios, cu atât mai mult cu cât, în anul electoral 2019, PSD va intra în cursa prezidențialelor cu mai puține șanse ca niciodată.

Vrea să dea bine în familie

Pe de altă parte, pe fundalul Brexit-ului, care îi scoate pe laburiști din orice jocuri la Bruxelles, influența stângii în Parlamentul European cunoaște o nouă diminuare. În această ordine de idei, și în condițiile în care nenumăratele atacuri PSD la independența Justiției au stârnit multiple critici chiar din partea exponenților Partidului Socialiștilor Europeni, Liviu Dragnea este nevoit să facă totul pentru a-și demonstra ”vandabilitatea” politică în fața familiei europene din care face parte, sporindu-i numărul de eurodeputați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *