Trupul lui Aleksei Navalnîi va fi predat familiei sale doar după o examinare care va dura cel puţin 14 zile, au declarat apropiaţii acestuia, citând ceea ce au aflat de la anchetatorii ruşi, în timp ce soţia sa, Iulia, a anunţat că, deşi are inima frântă, va continua lupta împotriva regimului Putin, deşi apelul ei nu a fost difuzat în presa controlată de stat în Rusia, relatează AFP şi Reuters.
La trei zile după ce principala figură a opoziţiei ruse a murit în închisoare în condiţii obscure, la numai 47 de ani, anchetatorii au spus că vor efectua o „expertiză” pentru care au nevoie de cel puţin 14 zile înainte de a preda familiei corpul neînsufleţit, a anunţat echipa lui Navalnîi.
„Anchetatorii le-au spus avocaţilor şi mamei lui Aleksei că nu vor restitui corpul său, care va fi supus unei aşa-numite „expertize chimice” timp de 14 zile”, a scris pe X purtătoarea de cuvânt a liderului opoziţiei, Kira Iarmîş.
Rudele lui Navalnîi nu au avut acces la corpul său nici măcar pentru identificare, a declarat luni echipa sa, adăugând că mama lui Navalnîi „nu a fost autorizată” să intre în morgă.
„Mama lui Aleksei şi avocaţii săi au ajuns la morgă în această dimineaţă devreme. Ei nu au fost autorizaţi să intre. Unul dintre avocaţi a fost literalmente împins afară. Când am întrebat personalul dacă trupul lui Aleksei era acolo, nu ne-a răspuns”, a relatat Kira Iarmîş pe reţelele sociale. „Cauza morţii este încă „nedeterminată”. Ei mint, se joacă cu timpul şi nici măcar nu ascund asta”, a adăugat ea.
La întrebările pe această temă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a limitat luni să spună că o anchetă este în curs de desfăşurare şi că nu există rezultate, „pentru moment”.
Potrivit lui Evgheni Smirnov, avocat al ONG-ului specializat Pervîi Otdel, anchetatorii pot păstra în mod legal corpul unei persoane decedate în închisoare timp de până la 30 de zile. Dar, spune el, chiar şi după această perioadă, autorităţile pot decide să deschidă o anchetă penală, să efectueze „noi manevrări” şi să păstreze cadavrul „atât timp cât doresc”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News