Skip to content
Politică

Modificarea legilor Justiției inflamează opoziția. Fenechiu: Binomul este majoritatea parlamentară – CCR! EXCLUSIV

danielfenechiu.ro

Senatorul PNL Daniel Fenechiu – vicepreședintele Comisiei juridice din camera legislativă superioară – a acordat luni o declarație pentru PSnews.ro, în care comentat în termeni foarte duri raportul favorabil dat de Comisia Iordache pe cele 3 legi ale Justiției.

CITIȚI ȘI UPDATE Scântei în Comisia Iordache / Raport favorabil pentru modificările la cele trei legi ale Justiţiei

Astfel, liberalul a acuzat faptul că ”atâta vreme cât majoritatea acestei comisii aparține coaliției guvernamentale”, prezența opoziției ”este doar de decor”.

”Din punctul meu de vedere, atâta vreme cât majoritatea acestei comisii aparține coaliției guvernamentale, este cât se poate de evident că întotdeauna o asemenea abordare care vine de la majoritate, va trece. Practic, opoziția este de decor pentru că discuțiile nu comportă aspecte juridice, ci comportă aspecte de forță și cu orice argument ai putea să vii, nu este luat în seamă pentru că există argumentul majorității. Suntem în situația în care, practic, în acre această Comisie ca și întregul ansamblu parlamentar lucrează pe argumentul forței nu pe forța argumentului”, a declarat senatorul liberal.

Pe de altă parte, Fenechiu a ținut să reitereze ideea potrivit căreia principalul partid de opoziție din România intenționează să atace la CCR modificările trecute de Comisia Iordache.

”PNL a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională aceste modificări pentru că era evident din momentul reluării activității Comisiei, care este intenția majorității. Cu siguranță vor exista contestații, câte una pentru fiecare lege, Curtea urmând să se pronunțe, iar ulterior probabil că în funcție și de decizia Curții Constituționale, cele trei lei vor ajunge pe masa președintelui, care la rândul domniei sale are posibilitatea să invoce și el anumite lucruri sau să le retrimită în Parlament cu observații”, a continuat Fenechiu.

Nu în ultimul rând, vicepreședintele Comisiei juridice din camera legislativă superioară a acuzat existența unui binom CCR – coaliția de guvernare.

”Eu aș vrea să observați un lucru: mie mi se pare că în momentul de față este cât se poate de evident că există, cel puțin pe anumite aspecte, un anumit tip de convență între plenul Curții Constituționale și majoritatea parlamentară, pentru că suntem într-o situație în care anumite decizii ale Curții prefațează și servesc argumente majorității parlamentare ca să implementeze anumite idei năstrușnice. Aici pot să vă dau un exemplu: pe contestațuia noatră referitoare la limitarea președintelui la a refuza o singură dată o numire, Curtea a făcut o argumentație care a permis majorității parlamentare să scoată președintele din ecuația numirii. Din punctul acesta de vedere eu nu am niciun dubiu că între anumiți membri ai Curții și majoritatea parlamentară există o conivență, cel puțin pe anumite aspecte, și că practic acesta este binomul care este portavocea modificărilor legilor justiției. Binomul este majoritatea parlamentară – CCR. În contextul în care îl scoți pe președinte în baza unei argumentații a CCR-ului, mi-e greu să cred că CCR-ul își va schimba atît de repede jurisprudența. Acolo sunt lucruri care pot fi discutate, de exemplu în Comisia de astăzi a fost introdus cuvântul imputabil pentru judecătorii și procurorii care… punctele 1 și 2. Deci s-a introdus cuvântul <<imputabil>> Nu sunt foarte optimist pentru că văd faptul că, mă rog, Curtea a început să meargă practic pe logica juridică a PSD-ului”, a conchis Daniel Fenechiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *