Unul din parlamentarii Partidului Social Democrat ar fi apelat la un tertip în speranța că își va scăpa soția de a ajuns în ”beciul domnesc”.
Potrivit unor surse, citate de Antena3, vicepreședintele PSD Cluj, senatorul Alexandru Cordoş ar fi sunat vineri dimineaţă la spital pentru a obţine o adeverinţă potrivit căreia Mihaiela Cordoş suferă de afecţiuni ale rinichilor și astfel aceasta din urmă să scape de ”beciul domnesc.”
Citește și: DNA a publicat referatul în cazul senatorului Cordoș. Cum a implicat-o acest pe fiica sa
Procurorii DNA au reţinut-o pe Mihaiela Lucia Cordoş, soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, acuzată de trafic de influenţă în formă continuată.
Ea este prezentată, azi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Soţia senatorului Alexandru Cordoş a fost reţinută azi noapte de DNA, iar astăzi va fi prezentată cu propunere de arestare preventivă la Înalta Curte.
Senatorul PSD Alexandru Cordoş şi fiica acestuia au fost audiaţi ieri toată ziua de procurorii DNA.
Cei doi sunt acuzaţi, împreună cu soţia senatorului, Mihaiela Cordoş, de trafic de influenţă şi luare de mită. Mai exact, Mihaela Cordoş este acuzată că a luat mită pentru a obţine locuri de muncă mai multor persoane, cu ajutorul soţului şi fiicei.