Moldova acuză Rusia că a tipărit ilegal buletine de vot pentru alegerile ruse în regiunea transnistreană

Sursă foto: Facebook/ Oleg Serebrian

Vicepremierul Oleg Serebrian, care se ocupă de relaţia Chişinăului cu Tiraspolul, a acuzat Moscova că încalcă legile ţării prin tipărirea de buletine de vot în regiunea separatistă Transnistria pentru alegerile prezidenţiale ruse, relatează Reuters.

„Aceste buletine de vot au fost mai mult ca sigur tipărite chiar acolo (în Transnistria) pentru a evita să fie trecute printr-un punct de trecere a frontierei”, a declarat miercuri vicepremierul Oleg Serebrian înaintea unei şedinţe de guvern. „Este greu de spus cum ar fi fost aduse peste graniţă. Frontierele Republicii Moldova sunt controlate şi nu există nicio modalitate legală de a le aduce sau de a le scoate în mod legal”, a punctat oficialul.

Serebrian, care este responsabil de „reintegrarea” regiunii separatiste, a declarat că tipărirea buletinelor de vot în Transnistria a fost menită să arate Republicii Moldova că regiunea nu resprectă legile naţionale.

„Ceea ce este important aici este desfăşurarea procesului electoral în sine şi nu dacă buletinele de vot vor fi luate în sau în afara Rusiei”, a subliniat vicepremierul.

Când Rusia a organizat ultimele alegeri parlamentare, în 2021, oficialii ruşi au deschis 24 de secţii de votare în Transnistria fără permisiunea autorităţilor ţării. Şi acum, la alegerile prezidenţiale ruse care demarează vineri şi se încheie duminică, Moscova a organizat şase secţii de vot pe teritoriul transnistrean, deşi Chişinăul a interzis acest lucru.

Autorităţile pro-europene din Moldova l-au convocat deja pe ambasadorul rus pentru a se plânge de această decizie de a deschide şase secţii de votare în enclava pro-rusă. Guvernul central a declarat că această măsură a încălcat un acord care prevedea ca votul să fie permis doar la o singură secţie de votare, organizată la ambasada rusă din Chişinău.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: