Reprezentanții comisiilor pentru afaceri europene din șapte state europene au semnat la Chișinău, pe 30 martie, o declarație prin care solicită deschiderea oficială a negocierilor de aderare a R. Moldova la UE, relatează Deschide.md.
Declarația a fost semnată de deputații din parlamentele: Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Suediei, Finlandei, Poloniei și Germaniei, care se află într-o vizită de lucru în R. Moldova.
Potrivit Direcției de comunicare și relații publice a Parlamentului, prin această Declarație este salutată lansarea negocierilor tehnice, precum și statele membre ale UE sunt îndemnate să adopte deciziile necesare pentru deschiderea fără întârziere a negocierilor formale de aderare, atât cu R. Moldova, cât și cu Ucraina. În Declarație se mai subliniază că procesul de extindere trebuie să rămână unul bazat pe merit, previzibil și credibil.
Președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, a subliniat că țara este foarte hotărâtă să continue parcursul său european, să accelereze reformele pentru integrare europeană și a salutat intensificarea dialogului parlamentar dintre R. Moldova și cele șapte state.
„Este o declarație care solicită statelor membre și Uniunii Europene să ia măsurile necesare pentru a deschide negocierile formale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe toate clusterele, astfel încât procesul de aderare să continue și să fie accelerat în perioada următoare, pentru a menține dinamica pe care am înregistrat-o în perioada recentă”, a spus Marcel Spatari în cadrul conferinței de totalizare a vizitei oficiale.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










