Skip to content
Republica Moldova

Moldova: Suspendarea curselor aeriene regulate se menţine până în data de 30 iunie

facebook

Suspendarea curselor aeriene regulate şi charterelor regulate de pasageri se menţine până la 30 iunie, informează Autoritatea Aeronautică Civilă, făcând trimitere la o decizie a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică din Republica Moldova.

La solicitarea operatorilor aerieni, Autoritatea Aeronautică Civilă va putea autoriza zboruri neregulate şi curse charter ocazionale. Informaţia despre aceste curse va fi publicată pe pagina web a instituţiei, transmite IPN.

Pasagerilor li se recomandă, înainte de a procura bilete de zbor pentru o cursă neregulată, să verifice, pe site-ul Autorităţii Aeronautice Civile, dacă cursa respectivă a fost autorizată, scrie adevarul.ro.

Autoritatea Aeronautică Civilă va solicita de la operatorii aerieni respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Condiţiile respective vor fi aduse la cunoştinţă pasagerilor până la vânzarea biletelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *