Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe cetăţeni moldoveni să se înscrie la cursurile gratuite oferite de Programul naţional de studiere a limbii române, se menţionează într-un comunicat al Direcţiei informare şi comunicare cu mass-media a preşedinţiei de la Chişinău transmis Agerpres.
„Guvernul vă va ajuta să învăţaţi limba română. Adulţii care doresc să înveţe limba română se pot înscrie la cursurile gratuite, organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul Programului naţional de studiere a limbii române, lansat anul trecut”, a transmis ea într-un mesaj public.
Cursurile sunt destinate adulţilor care vor să-şi perfecţioneze cunoştinţele de română, dar şi celor care vor să înveţe limba română de la zero, şi vor fi organizate în perioada martie – decembrie 2024, cu prezenţă fizică sau online.
Doritorii se pot înscrie la cursuri până la 29 februarie 2024 prin completarea acestui formular online: http://bit.ly/programlimbaromana sau pot apela la numărul de telefon 068686004, în zilele de lucru, între orele 9:00 şi 17:00, precizează comunicatul.
În mesajul său, Maia Sandu subliniază că, anul trecut, în cadrul Programului naţional de studiere a limbii române au fost instruite 6550 de persoane.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News